Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

Proiectul Melniciuc: unii judecători înstrăinează apartamentele noi, obținute acum doi ani la prețuri mici

Unii judecători care au primit apartamente în anul 2015 în condiții preferențiale datorită unui proiect de construcție gestionat de magistratul Oleg Melniciuc s-au dezis deja de aceste locuințe. În baza de date Cadastru în prezent figurează alte persoane ca proprietari. Judecătorii au obținut apartamentele noi la prețul de 360 de euro pentru un metru pătrat, în timp ce pe piață prețul este de 500 - 600 de euro. Moldova Curată a încercat să afle motivele pentru care judecătorii au renunțat atât de ușor la apartamentele, în a căror construcție au fost investiți și bani publici - pentru arenda terenului Judecătoria sectorului Râșcani a plătit peste 2 milioane de lei. Astăzi prezentăm cazul magistratului Serghei Papuha.

„Nu am avut cu ce să-l achit”

Unul dintre magistrații care a primit apartament în blocul proaspăt construit pe strada Hristo Botev 6 este Serghei Papuha de la Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Râșcani. El susține că inițial a vrut să beneficieze de oportunitatea de a avea un apartament nou, însă pe parcurs și-ar fi dat seama că nu reușește să-l achite integral, de aceea a cesionat, în anul 2016, drepturile sale de proprietate unei alte persoane. „Dacă vă uitați în declarația mea de avere pentru anul 2015, acolo este indicat că am contractat un credit. Din credit și din alți bani pe care îi aveam am început să achit ratele pentru apartamentul de pe strada Hristo Botev. Am plătit treptat în total 15 mii de euro. Apoi mi-am dat seama că nu voi fi în stare să plătesc restul, de aceea am decis să cesionez dreptul meu de proprietate”, explică magistratul. 

El susține că nu a avut nici un venit de pe urma acestei cesionări, afirmând că a cedat dreptul contra sumei care trebuia plătită pe apartament - 25 920 de euro. „Am contractul de cesiune. Persoana a plătit suma de 25 920 de euro, dintre care 15 mii de euro erau ai mei, iar restul - restanța către compania de construcții. Nu am avut nici un venit în urma cesionării”. 

Totuși, merită menționat faptul că în prezent, pe piața imobiliară apartamente similare cu cel cesionat de judecător, în aceeși casă, sunt ofertate la prețuri ce încep de la 50 de mii de euro

„L-ați găsit pe cel mai bogat judecător, care are la 44 de ani primul apartament… și acela în casă veche și la ultimul etaj”

Serghei Papuha spune că, în schimb, a preferat să-și cumpere un apartament mai ieftin, într-un bloc vechi: „Veți vedea în următoarea declarație de avere: în ianuarie 2017 mi-am cumpărat un apartament cu 15 000 de euro pe strada Florilor, într-o casă cu 5 etaje, la etajul 5. L-ați găsit pe cel mai bogat dintre judecători (râde),  la 44 de ani am apartament pentru prima dată, la etajul 5 în casă cu 5 etaje. Cine va citi articolul va râde. Într-adevăr, atunci când s-a inițiat proiectul eu nu am avut apartament. Când vă porniți inițial, apare așa o ocazie, vă gândiți că gata, veți avea locuință, dar când începeți a achita și împrumutați, și vedeți care este situația, și nu vă ajung bani, clar lucru că îl cesionați”.

Serghei Papuha a avut în trecut o altă încercare de a obține o locuință. În baza unei legi care astăzi este abrogată, ce dădea dreptul judecătorilor să ceară de la stat asigurarea cu locuință, magistratul a solicitat Consiliului Municipal Chișinău să-i repartizeze un apartament, apoi a acționat Consiliul în judecată. La 22 ianuarie 2014 prin decizia Curții Supreme de Justiție Consiliul Municipal Chișinău a fost obligat să îi acorde lui Serghei Papuha spațiu locativ în capitală. Magistratul însă spune că hotărârea a rămas neexecutată. „Eu am doar hotărârea instanței de judecată, care este neexecutată”.

Proiectul privind construcția unui bloc pentru judecători și angajați ai instanței a fost inițiat în anul 2014 de președintele Judecătoriei sectorului Râșcani al municipiului Chișinău, Oleg Melniciuc. El a convins factorii de decizie din Primărie și Consiliul Municipal Chișinău de faptul că situația privind asigurarea cu „spațiu locativ decent” a angajaților judecătoriei este „critică”. Astfel, Consiliul Municipal a dat în arendă terenul de pe strada Hristo Botev 6  la prețul de peste 2 milioane de lei, plus o plată anuală de arendă, care este achitată din bugetul Judecătoriei sectorului Râșcani (azi Judecătoria Chișinău). În prezent blocul este finalizat. Proiectul a stârnit nemulțumiri din cauză că legea care obliga statul să asigure judecătorii cu apartamente nu mai era în vigoare la momentul inițierii proiectului, deci magistrații nu ar fi trebuit să beneficieze de prețuri preferențiale, Inițiativa a fost criticată, de asemenea, pentru că a fost motivată de către judecători și prin necesitatea de a-și asigura copiii cu locuințe. În plus, în acel bloc urmau să primească locuințe mama, soacra și alte câteva rude ale lui Oleg Mleniciuc, fapt care în prezent este investigat de procurori în cadrul unui dosar penal

Sursă foto: captură video Curaj TV.

Viorica Manole 

 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2017-09-22 14:51
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Câștig de cauză pentru un procuror împotriva ANI, în prima instanță

Câștig de cauză pentru un procuror împotriva ANI, în prima instanță
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a pierdut în prima instanță procesul de judecată cu un procuror în privința căruia a constatat existența unui conflict de interese. Instanța a obligat ANI să-i plătească acestuia 2000 de lei prejudiciu moral. Este vorba despre procurorul din raionul Cimișlia Valerian Botezatu, care a luat…//...
(0) comentarii
2019-11-21 23:13
Distribuie:

INTERVIU/ Olesea Stamate: ”Sarcina procurorului general nu este ușoară deloc, îți trebuie curaj mare să-ți asumi asemenea responsabilitate acum”

INTERVIU/ Olesea Stamate: ”Sarcina procurorului general nu este ușoară deloc, îți trebuie curaj mare să-ți asumi asemenea responsabilitate acum”
Guvernul de la Chișinău a reușit să convingă Comisia de la Veneția că situația judiciarului din Republica Moldova este atât de critică, încât niciun alt mecanism nu poate funcționa, și este necesară o evaluare externă a judecătorilor și procurorilor, a declarat ministra Justiției, Olesea Stamate, în cadrul unui interviu pentru…//...
(0) comentarii
2019-10-28 14:24
Distribuie:

Candidat: Petru Tarlev, PDM

Candidat: Petru Tarlev, PDM
Integritatea în activitatea politică Petru Tarlev este candidatul PDM la funcţia de primar al s. Başcalia, raionul Basarabeasca și candidează pentru al cincilea mandat de primar. La 20 octombrie, pentru el şi-au dat votul 43,19% din alegători și va concura în turul doi al alegerilor cu Petru Bordan, candidatul Blocului…//...
(0) comentarii
2019-10-28 13:56
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.