Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Profil candidat: Igor Grosu

Integritatea în activitatea politică

Igor Grosu a studiat la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova (1990–1995). Între 2010 și 2015, a făcut doctoratul la Universitatea de Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. A fost în 1993–1997 președinte al Asociației „Pro Democrația”, coordonator al Centrului Naţional de Asistență și Informare a Organizațiilor Non-Guvernamentale „Contact” (1997–2001) și secretar al Consiliului Național al Tineretului din Moldova (2001–2003).

În mai–decembrie 2003, Grosu a exercitat funcția de coordonator de proiect la Ministerul Economiei, Unitatea de implementare a grantului Băncii Mondiale, Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei.

În decembrie 2003– iunie 2004, a fost manager de proiect la Ministerul Economiei, Unitatea de implementare a grantului Băncii Mondiale, Strategia de creștere economică și reducere a sărăciei. În 2004–2008, a ocupat postul de șef al Secretariatului Consiliului pentru Participare din cadrul Ministerului Economiei.

În august–septembrie 2008, Igor Grosu a fost șef al Secretariatului Consiliului pentru Participare, Departamentul pentru Analiza Politică al Cancelariei de Stat, PNUD. În 2009–2012, a fost expert principal în cadrul Cancelariei de Stat. În perioada 2005–2012, a deținut funcția de membru al Consiliului de Administrație Amnesty International Moldova.

Este secretar general al Partidului Acțiune și Solidaritate din 2016. În paralel, este  angajaț al Centrului de Analiză și Evaluare a Reformelor, organizație specializată în implementarea proiectelor în domeniul educației.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

După ce a fost numit viceministru al Educației, Igor Grosu a declarat, pentru 2012–2013, un salariu în mărime de aproape 34.600 de lei și alte circa 40.400 de lei obținuți în calitate de consultant la Fundația Est-Europeană.

Conform declarației de interese, Grosu a fost în 2013 membru al Consiliului de administrare al Centrului de resurse juridice și Amnesty International Moldova, dar nu a avut venituri pentru această calitate.

La secțiunea bunuri imobile, a indicat pentru aceeași perioadă un teren de șapte ari cumpărat în 2010, o casă de locuit cu suprafața de 121 metri pătrați, în valoare de aproape 470.000 de lei, obținută în 2011, și un apartament dobândit în 2000, cu suprafața de 47,2 metri pătrați, în valoare de 46.872 de lei. Igor Grosu a mai menționat o mașină, Wolkswagen Golf, fabricată în 1995 și cumpărată în 2005 cu 3.700 de euro.

Pentru 2013, el a declarat un salariu de circa 154.000 de la Ministerul Educației, iar pentru soția sa – o leafă de aproape 2.500 de lei. A indicat pentru 2014 un venit de circa 163.000 de lei, iar pentru soția sa – circa 50.000 de lei. În 2015, fostul viceministru a menționat un salariu de circa 133.000 de lei, iar pentru soția sa – un venit de aproape 35.000 de lei.   

Partidul Acțiune și Solidaritate are ca adresă juridică un apartament situat pe strada Calea Ieşilor din Chișinău, proprietate a lui Igor Grosu. De asemenea, Igor Grosu a plătit în 2016 drept cotizație pentru această formațiune politică 1.400 de lei. În 2018, cotizațiile lui Grosu pentru PAS au constituit 12.300 de lei.   

Conform declarației de venit și interese personale pentru 2017 și 2018, secretarul general al PAS a menționat un venit în valoare de 320.992 de lei de la Fundația Konrad Adenauer, pentru studiile „Restructurarea Guvernului în contextul Reformei Administrației Publice (2017); „Listele electorale: cadrul normativ, implementarea acestuia și impactul asupra alegerilor” (2018); pentru un contract pentru prestare servicii în calitate de secretar general (2017); pentru un contract de prestare servicii / asistent de proiect (2018) la Asociația Obștească „Forumul pentru transparență, implicare, unitate și schimbare”.

Pentru soția sa, psihopedagog la Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului Municipal Chișinău, Grosu a trecut în declarație un venit în valoare de 145.658 de lei.

În aceeași perioadă, Grosu a avut un venit de 950 de euro din vânzarea automobilului Volkwagen Golf, alte 400 de euro din darea în chirie a apartamentului (2018). În plus, soția sa a înregistrat un venit în valoare de 237.825 de lei din partea ICS „Constr-Prim-Locuința” în urma executării unei decizii judecătorești.

Spre deosebire de anii precedenți, secțiunea declarației pentru terenuri, pentru 2017–2018, a fost completată cu bunuri noi. Este vorba de trei terenuri agricole dobândite prin moștenite în 2000 – primul cu suprafața de 0,046 hectare și valoarea de 253 de lei, al doilea cu suprafața de 0,047 hectare și valoarea de 259 de lei și al treilea cu suprafața de 1,137 hectare și valoarea de 6255 de lei. Pentru 2017, Grosu a indicat un teren situat în intravilanul unei localități, cu suprafața de 0,12 hectare, dobândit prin donație.

La secțiunea construcții și clădiri, a indicat pentru 2017 o casă de locuit cu suprafața de 82,3 metri pătrați obținută prin donație și alte trei imobile dobândite de asemenea prin donație – primul cu suprafața de 18,9 metri pătrați; al doilea cu suprafața de 24,8 metri pătrați și al treilea cu suprafața de 33,8 metri pătrați.

În 2017, Grosu și-a cumpărat un autoturism, Volkswagen Touran, fabricat în 2009, cu 7800 de euro.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

Nu au fost înregistrate cazuri care i-au afectat integritatea.

„Cazier judiciar”

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale a candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-01-20 05:03
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.