Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

Preşedinte judecătoriei Buiucani şi-a cumpărat apartament la preţ preferenţial, deşi are locuinţă în capitală

Dorin Dulghieru, preşedintele Judecătoriei Buiucani din municipiul Chişinău, a solicitat de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) să-i fie alocat spaţiu locativ, chiar dacă deține un apartament în Chişinău. Acum magistratul are două apartamente, dintre care unul cu suprafaţa de peste 87 metri patraţi. L-a cumpărat la un preţ preferenţial, de peste 31 de mii de euro.

Dorin Dulghieru activează în cadrul Judecătoriei Buiucani din anul 2007. Timp de şapte ani a lucrat în calitate de judecător, iar în anul 2014 a fost numit preşedintele acestei instanţe. Din declaraţia de avere pentru anul 2015 vedem că în ultimii ani câștigurile familiei Dulghieru s-au majorat simţitor. Magistratul a declarat un venit de peste 154 de mii de lei, obţinut la locul de muncă și alte peste 2 mii de lei acumulaţi din activitate didactică (la Univeritatea de Studii Europene din Moldova şi la Institutul Naţional al Justiţiei). De asemenea, judecătorul a câștigat peste 1300 de lei din arenda terenurilor agricole. Loturile pe care le menţionează magistratul se află în raionul Glodeni şi au fost primite drept moştenire. „Da, sunt de la bunica din partea mamei. Ea a decedat şi înainte de asta a decis să-mi dea aceste terenuri, ca la bătrâneţe să mă ocup şi de agricultură”, spune judecătorul.

Donaţii de 30 de mii de euro

Magistratul mai declară suma de 30 de mii de euro, primită de soţia sa, care nu este angajată în câmpul muncii. Dorin Dulghieru spune că banii i-au fost donaţi de către cumnatul său. „Donaţia este făcută de fratele soţiei şi este  una condiţionată. El se află din anul 2000 în Spania, este asigurat cu spaţiu locativ şi cu business”, precizează magistratul.

Magistratul a solicitat de la CSM să-i fie îmbunătățite condițiile de trai

Dorin Dulghieru este titularul unui apartament de peste 74 m.p., situat în municipiul Chişinău, procurat în anul 2010. Chiar dacă avea locuinţă, totuşi magistratul a solicitat în anul 2013 de la CSM  un apartament la preţ preferenţial (360 euro per m.p). CSM l-a inclus în lista beneficiarilor, deşi magistratul Dulghieru nu era eligibil pentru a fi beneficiarul unei astfel de înlesniri. Astfel, CSM i-a oferit un apartament de peste 87 de m.p.

În anul 2013, CSM a emis o Hotărâre prin care a decis: „categoriile de persoane care pot pretinde la alocarea spaţiului locativ în baza contractelor de societate civilă Nr.1 şi Nr.2 din 30 iulie 2013 sunt următoarele: judecătorii instanţelor judecătoreşti din mun. Chişinău, care nu dispun de spaţiu locativ în raza mun. Chişinău;  judecătorii care domiciliază în mun. Chişinău, însă activează în alte instanţe din ţară; angajaţii instanţelor judecătoreşti şi angajaţii Consiliului Superior al Magistraturii, care nu dispun de spaţiu locativ în raza mun. Chişinău şi la data depunerii cererii au un stagiu în sistemul judiciar nu mai mic de 6 luni”.

Magistratul a explicat că el nu a invocat faptul că nu are locuinţă, ci că ar avea nevoie de condiţii de trai mai bune. „Eu am nevoie de îmbunătăţire a condiţiilor de trai. Ori D-voastră consideraţi că este normal să stai în condiţiile în care eu dorm cu soţia şi cu un copil de cinci ani în aceeaşi odaie, pe acelaşi pat? Cred că ar trebui să mă înţelegeţi”, afirmă judecătorul. Întrebat dacă apartamentul cu suprafaţa de peste 74 de metri pătraţi are o singură cameră, magistratul a răspuns: „În cealaltă odaie este un alt copil care are nevoie de linişte pentru a-şi face temele”, explică Dulghieru.

În anul 2014, Dorin Dulghieru şi-a cumpărat un autoturism nou de model Skoda Superb, în valoare de circa 16 mii de euro. Maşina a fost procurată în leasing, magistratul urmând să achite această sumă până în anul 2018.

Credit de peste 16 mii de euro stins în doi ani

Tot în anul 2014, familia Dulghieru a contractat două credite în valoare totală de 16.300 de euro, sumă care a fost achitată până la sfârşitul anului trecut. Această sumă este echivalentă cu salariul magistratului pentru doi ani (în anul 2014 a ridicat un venit salarial de peste 152 de mii de lei, anul trecut peste 154 de mii de lei).

Dorin Dulghieru a devenit cunoscut în presă anul trecut, atunci când portalul Anticorupţie.md a scris că preşedintele instanţei de la Buiucani l-a achitat pe Vladimir Molojen, fost ministru al Dezvoltării Informaționale, care acum opt  ani a încheiat contracte publice de peste două milioane de lei cu firma familiei sale.

Lilia Zaharia

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2016-06-28 21:52
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

INTERVIU/ Olesea Stamate: ”Sarcina procurorului general nu este ușoară deloc, îți trebuie curaj mare să-ți asumi asemenea responsabilitate acum”

INTERVIU/ Olesea Stamate: ”Sarcina procurorului general nu este ușoară deloc, îți trebuie curaj mare să-ți asumi asemenea responsabilitate acum”
Guvernul de la Chișinău a reușit să convingă Comisia de la Veneția că situația judiciarului din Republica Moldova este atât de critică, încât niciun alt mecanism nu poate funcționa, și este necesară o evaluare externă a judecătorilor și procurorilor, a declarat ministra Justiției, Olesea Stamate, în cadrul unui interviu pentru…//...
(0) comentarii
2019-10-28 14:24
Distribuie:

Candidat: Petru Tarlev, PDM

Candidat: Petru Tarlev, PDM
Integritatea în activitatea politică Petru Tarlev este candidatul PDM la funcţia de primar al s. Başcalia, raionul Basarabeasca și candidează pentru al cincilea mandat de primar. La 20 octombrie, pentru el şi-au dat votul 43,19% din alegători și va concura în turul doi al alegerilor cu Petru Bordan, candidatul Blocului…//...
(0) comentarii
2019-10-28 13:56
Distribuie:

Profil electoral: Balaur Nicolae, candidat independent

Fostul pretor de Râşcani, Nicolae Balaur, candidat independent la Stăuceni: donaţii de sute de mii de lei de la rude Nicolae Balaur candidează independent pentru funcția de primar al comunei Stăuceni, municipiul Chișinău. Balaur nu se află la prima experiență politică. El și-a început cariera politică în Partidul Liberal, ca…//...
(0) comentarii
2019-10-27 21:52
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.