Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

Președinta CEC, Alina Russu, a fost acționară la televiziunea NIT

Firma declarată de președinta Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, ”Novosti” SRL, a fost unul dintre acționarii televiziunii NIT, care a fost închisă de Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în aprilie 2012, pentru partizanat în favoarea Partidului Comuniștilor.

Alina Russu a declarat că firma nu îi mai aparține, pentru că ar fi înstrăinat-o la începutul anului 2016. Președinta CEC spune că nu poate divulga numele noului proprietar și nici nu ține minte exact când a fost înregistrată compania. Cu toate acestea, ea neagă afirmațiile făcute de președinta PAS, Maia Sandu, precum că ar avea vreo legătură cu portalul Novosti Moldova. Acest portal a publicat știrea falsă referitoare la o presupusă înțelegere între Maia Sandu și cancelarul german, Angela Merkel, de a aduce în Republica Moldova 30 de mii de refugiați sirieni. Alina Russu a adăugat că trebuie să se intereseze la noul proprietar dacă gestionează sau nu acest portal. Întrebată care era activitatea firmei ”Novosti” SRL în perioada în care o deținea, președinta CEC a fost evazivă, menționând că este vorba despre domeniul de comunicare și informații. La insistența noastră, ea a spus că firma gestiona o televiziune, însă nu a precizat care.

În 2008, Jurnal de Chișinău, citat de portalul azi.md, scria că postul de televiziune NIT avea trei proprietari: o companie off-shore, cu  o cotă de 94,15 la sută, de Serghei Drobot, cu 5,83 la sută din acțiuni și de firma „Novosti" SRL, care deținea 0,02 % din acțiuni.

Datele Camerei Înregistrării de Stat nu arată existența unei companii cu numele ”Novosti” SRL, în schimb, există date despre compania ”Novost” SRL, care figurează în calitate de acționar la ÎM ”Noile Idei Televizate” SRL, deținând 0,01 la sută, alături de Serghei Drobot (4.22%) și Societatea pe Acţiuni "ADVAC ASSOCIATES LTD" – (95.76%), înregistrată în Insulele Virgine Britanice. ”Novost” SRL este deținută în prezent de Gheorghe Stjilo, care este fondator unic. Potrivit portalului IDNO.md, care publică istoricul companiei, în luna mai 2016, aceasta și-a schimbat fondatorul și adresa. Fostul fondator este Alina Russu, iar noul fondator – Gheorghe Stojilo. Adresa a fost schimbată de la mun. Chişinău, sec. Buiucani, str. Maria Cibotari, la  mun. Chişinău, sec. Botanica, bd. Dacia.

Solicitată repetat, Alina Russu nu a negat și nici nu a confirmat aceste date, dar a spus că va veni ulterior cu o precizare referitoare la compania pe care a deținut-o.

Alina Russu a fost aleasă în calitate de președinte al Comisiei Electorale Centrale la 27 iulie 2016. Ea a fost votată în calitate de membru CEC, fiind înaintată de fracțiunea parlamentară a Partidului Comuniștilor. Înainte de aceasta a fost șefă de cabinet a lui Vladimir Voronin, în calitatea lui de președinte al fracțiunii PCRM în Parlament, începând din aprilie 2015. Tot Alina Russu a fost reprezentant la CEC al PCRM la alegerile locale din 2015, dar și la alegerile parlamentare din noiembrie 2014. 

Modul în care au fost organizate alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova de către Comisia Electorală Centrală a fost contestat de unii concurenți electorali și criticat de unii observatori naționali și internaționali. Candidata PAS, Maia Sandu, a cerut demisia conducerii CEC pentru că nu a putut asigura votul peste hotare, unde mai mulți cetățeni nu au putut vota din lipsă de buletine de vot. În acest sens, au fost depuse în instanțe și plângeri ale câtorva sute de alegători din diasporă.

Mai multe nereguli au fost semnalate și de Misiunea de Monitorizare din cadrul Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO). Observatorii europeni au constatat că CEC a aplicat inconsistent sancțiuni pentru unele încălcări, fără suficiente argumente legale. De asemenea, la examinarea plângerilor, au fost scoase în evidență simpatiile politice ale membrilor CEC, se mai arată într-un raport de monitorizare al ENEMO.

Natalia Enache

 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2016-11-24 17:44
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Doi lideri sindicali din agricultură au fost condamnați definitiv la 8 ani de închisoare, dar nimeni nu i-a plasat în penitenciar. Unul dintre ei se află în urmărire

Doi lideri sindicali din agricultură au fost condamnați definitiv la 8 ani de închisoare, dar nimeni nu i-a plasat în penitenciar. Unul dintre ei se află în urmărire
Președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație (FNSAA) „Agroindsind”, Sergiu Bernevec, și adjunctul său Sergiu Boța au fost condamnați la 8 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis, fiind declarați vinovați de delapidarea averii străine (art. 191 CP). Sentința motivată a fost pronunțată de Curtea Supremă de…//...
(0) comentarii
2019-03-16 12:03
Distribuie:

Reproșurile președintelui raionului Ialoveni către alegători – populism sau clientelism politic?

Reproșurile președintelui raionului Ialoveni către alegători – populism sau clientelism politic?
Președintele raionului Ialoveni, Lilian Carmanu, le-a reproșat consătenilor săi din Mileștii Mici, unde a fost primar înainte de a ajunge la conducerea raionului, că nu i-au acordat suficiente voturi candidatului Partidului Democrat, Ion Sula, în circumscripția 37, și astfel acesta nu a devenit deputat la alegerile din 24 februarie. El…//...
(0) comentarii
2019-03-16 10:03
Distribuie:

Cu câteva zile înainte de alegeri, Cancelaria de Stat a împărțit milioane de lei unor organizații neguvernamentale

Cu câteva zile înainte de alegeri, Cancelaria de Stat a împărțit milioane de lei unor organizații neguvernamentale
Cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare, Cancelaria de Stat a organizat 8 licitații în urma cărora 4 organizații neguvernamentale au obținut contracte de milioane de lei. Cel puțin asta reiese din datele publicate pe pagina web a Agenției Achiziții Publice pe 22 februarie 2019. Organizațiile conduse de membrii Consiliului…//...
(0) comentarii
2019-03-07 15:00
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.