Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

Patru persoane cu funcții publice din Găgăuzia candidează la funcția de deputat în circumscripție nr. 1 din orașul Comrat

Toți candidații înscriși în cursa electorală din partea primei circumscripții din orașul Comrat dețin funcții publice de conducere. Este vorba despre Dmitri Constantinov, președintele legislativului din Găgăuzia; Anna Bratunova (57 de ani), propusă de comuniști, specialist pentru resurse umane la spitalul raional. Un alt demnitar pretendent la funcția de deputat este Maxim Mihailiuc, viceprimarul orașului Comrat, susținut de ”Partidul Nostru”, și Vitalii Dragoi, directorul spitalului de urgență din regiune, care candidează independent.

Șef de legislativ implicat în scandaluri

Actualul președinte al APG, Dmitri Constantinov, mai vrea un mandat. În anul 2012, a fost președinte al APG, câștigând această funcție în fața contracandidatului său Fiodor Gagauz. Cu patru ani în urmă, Dmitri Constantinov a fost susținut în alegeri de Mișcarea „Novaia Gagauzia” („Găgăuzia Nouă”). A mai ocupat funcția de deputat în APG între anii 1995-1999.

De profesie, Constantinov este zootehnician. A condus câteva întreprinderi zootehnice și firmele SA „Aydın”, „Ayna”, SRL „Komvinkom” și SRL „Moldplugvin”.

Suspectat de incompatibilitate de funcții

Dmitri Constantinov a fost suspectat de Comisia Națională de Integritate (CNI) de încălcarea regimului juridic al incompatibilității de funcții, deoarece, deși a fost ales președinte al APG, și-a păstrat funcția de administrator în mai multe firme pe care le deține. Constantinov a respins acuzațiile CNI, în prezent Autoritatea Națională de Integritate (ANI), argumentând că la compania„Kavincom” nu a fost remunerat pentru poziția deținută, iar firma SRL „Kotonda-Com” încă nu ar avea activitate financiară.

Scandalul interceptărilor

Firma care aparținea familiei Constantinov, mai exact fiului său, care este de fapt o fabrică de vin din Comrat, a fost vizată în dosarul interceptărilor telefonice strecurate în presă acum trei ani. Atunci fostul premier Vladimir Filat i-ar fi cerut fostului director al Serviciului Fiscal Principal de Stat, Nicolae Vicol, să blocheze conturile bancare ale fabricii, chiar dacă exista o decizie judecătorească privind deblocarea.

În prezent firma respectivă nu mai aparține familiei Constantinov și este administrată de Vasili Mincioglo, care este unicul fondator.

Datele de la CIS nu indică nici o firmă sau întreprindere înregistrată pe numele lui Dmitri Constantinov. Acesta a declarat anterior pentru Moldova Curată că odată ce a fost ales în funcția de președinte de Legislativ, nu se mai ocupă de afaceri.

Președintele APG trăiește în casa fiului său

Din funcția de președinte al APG, Dmitri Constantinov declară la CEC din Găgăuzia un venit salarial de peste 300 de mii de lei obținuți în doi ani și alte circa 46 de mii de lei din pensie.

Dmitri Constantinov locuiește într-o casă scumpă, în centrul orașului Comrat. Potrivit datelor cadastrale, casa aparține fiului acestuia, Leonid Constantinov, care, la fel, candidează la funcția de deputat în APG.

Anna Bratunova (57 de ani) este de profesie economistă și lucrează de circa 20 de ani la spitalul raional în calitate de inspector și specialist principal în Secția resurse umane.

Fidelă partidului

Anna Bratunova candidează din partea Partidului Comuniștilor. Ea a devenit membră a acestui partid în anul 1998. Acum Bratunova este secretar al celei mai mari organizații primare a PCRM din Comrat, dar și membră a biroului comitetului raional al partidului. Aceasta declara anterior că dacă îți schimbi partidul și îți înșeli alegătorii, vei fi taxat de electorat. Anna Bratunova a menționat că mulți colegi ai săi au procedat așa și la ultimul scrutin teritorial. ”La ultimele alegeri în Adunarea Populară a Găgăuziei, mai mulți candidați au participat în calitate de independenți, dar, până la urmă, au aderat la Partidul Democrat. Reiese că ei pur și simplu i-au înșelat pe alegători și au mers la această înșelăciune în mod conștient”, menționa candidata.

Pe lângă funcția din cadrul spitalului raional din Comrat, Anna Bratunova este din anul 2005 și consilier din partea Partidului Comuniștilor în Consiliul Municipal Comrat, fiind totodată președinta Comisiei pentru probleme sociale.

În anul 2012 a candidat pentru funcția de deputat, însă a pierdut în fața lui Nicolai Dudoglo.

Anna Bratunova se laudă în presă că pe banii familiei sale au fost renovate patru fântâni din orașul Comrat. La Comisia Electorală Centrală din Găgăuzia aceasta indică un venit salarial de circa 18 mii de lei lunar și peste 17 mii de lei obținuți pe parcursul a doi ani, din pensie.

Ea deține o casă impunătoare și un teren intravilan, ambele bunuri fiind situate în orașul Comrat.

Încă două persoane cu funcții publice vor să fie deputați

Alți doi candidați în la funcția de deputat din această circumscripție sunt Maxim Mihailiuc (48 de ani), jurist, viceprimar al orașului Comrat și reprezentant al Partidului Nostru, și Vitalii Dragoi (58 de ani), directorul Stației Zonale Medicale de Urgență din UTA Găgăuzia. Dragoi nu este susținut de nici un partid, candidând independent. La alegerile locale din anul trecut, el a fost ales consilier local, tot candidând independent.

Lilia Zaharia

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2016-11-18 19:10
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.