Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Membrii Consiliului de Integritate cred că Tatiana Pașcovschi ar trebui să fie demisă sau să-și depună demisia

Membrii Consiliului de Integritate din cadrul ANI consideră că Tatiana Pașcovschi, colega lor cu cele mai multe absențe de la ședințele Consiliului, ar trebui demisă din această funcție. Referitor la Victor Micu, ce se situează pe locul al doilea la capitolul absențe, aceștia afirmă că lipsele lui de la ședințe ar fi  motivate. Ministerul Justiției nu a luat deocamdată vreo decizie în legătură cu absențele de la ședințele Consiliului de Integritate ale Tatianei Pașcovschi.

Moldova Curată scria acum câteva zile despre faptul că dintre cei 7 membi ai CI, doi – Tatiana Pașcovschi și Victor Micu – au lipsit anul trecut de la cea mai mare parte a ședințelor. Pașcovschi a participat la dor 4 ședințe din 19, iar Micu – la 9 ședințe. Unii membri ai CI spun că absența permanentă a unui membru pune în dificultate activitatea Consiliului, deoarece, pentru a avea cvorum, este nevoie de cel puțin de 5 dintre cei 7 membri ai CI și pentru a fi adoptate hotărârile sunt necesare cel puțin 4 voturi.

”Nu prea înțeleg ce legătură are aici amnistia fiscală...”

”Noi ne străduim să ne întrunim în ședințe și să nu absentăm, deși avem și chestiuni de serviciu, de-ale noastre. Consiliul a făcut prezentarea raportului său de activitate, pe absențe și prezențe, inclusiv autorităților care ne-au delegat, și sperăm că Ministerul Justiției va lua atitudine și o va schimba pe doamna Pașcovschi”, a declarat Viorel Rusu, reprezentat al autorităților locale în cadrul CI. Referitor la argumentul Tatianei Pașcovschi, legat de adoparea Legii cu privire la amnistia fiscală și legalizarea capitalurilor, care ar fi determinat-o să nu mai participe la activitatea CI, Viorel Rusu menționează că nu vede o legătură cu activitatea Consiliului sau a ANI. ”Eu nu prea înțeleg în ce măsură e legată de activitatea ANI chestiunea dată, deoarece Autoriatea trebuie să-și exercite atribuțiile conform legii, să verifice declarațiile de avre, conflictele de interese..., dar amnistia vizează mai mult organele fiscale”. Viorel Rusu a mai spus că unii dintre membrii Consiliului ar fi încercat să o contacteze pe Tatiana Pașcovschi, dar nu au reușit. ”Am încercat, pur colegial, să facem legătură, să vedem care e situația dumneaei, dar cam nereușit”.

”Mă bucur că apare măcar o explicație după atâtea lipse de la ședințe”

Avocatul Oleg Efrim, delegat de Guvern în CI: ”Îmi pare rău dacă dumneaei nu mai vede rostul să participe la ședințele CI. Era bine să comunice acest lucru celor care au desemnat-o în acest Consiliu sau să-și prezinte demisia, ca să fie ales un alt om în Consiliu, care să participe activ la lucrări. Eu nu știu de ce dumneaei nu participă, nu am auzit să fi anunțat pe colegii din Consiliu sau autoritatea care a desemnat-o. Dar mă bucur că apare măcar o explicație după atâtea lipse de la ședințe. În situația în care Consiliul nu este un organ permanent și se întrunește în funcție de cum pot membrii să facă agenda, iar unii sunt demnitari, funcționari și au agenda lor care nu le permite să vină la ședințe, respectiv cvorumul acestui Consiliu depinde aproape de fiecare membru. Asta ar fi o bună practică – dacă ai luat o decizie, ar fi corect să anunți pe cei care te-au desemnat, ca să organizeze un nou concurs”, a subliniat Oleg Efrim. El a mai explicat că un raport cu privire la activitatea Consiliului de Integritate a fost aprobat și expediat la fiecare autoritate care și-a desemnat reprezentanți în acest for, inclusiv cu date despre absențele și prezențele la ședințe.

”Situația se complică la adoptarea deciziilor, pentru că este nevoie de cel puțin patru voturi”

”Vedeți că toate ședințele sunt on-line și în ceea ce privește cvorumul, noi suntem la limită”, ne-a spus și Mircea Roșioru, delegat în CI de Consiliul Superior al Procurorilor. ”În condițiile în care cel puțin unul dintre membrii care vin cu regularitate absentează, apar diferite probleme. Situația se complică la adoptarea deciziilor, pentru că este nevoie de cel puțin patru voturi. Sigur că există o problemă”, afirmă Mircea Roșioru. Potrivit lui, dacă Ministerul Justiției consideră că există temeiuri legale, o poate demite pe Tatiana Pașcovschi și poate organiza un nou concurs pentru această funcție.   

Dumitru Țîra, reprezentant al societății civile în CI, ne-a răspuns prin intermediul poștei electronice: ”Legea cu privire la ANI prevede revocarea membrului Consiliului de Integritate dacă acesta absentează nemotivat de la 3 ședințe consecutive sau de la oricare 6 ședințe ale Consiliului pe parcursul unui an. Procedural vorbind, convocarea fiecărei ședințe este anunțată de secretariatul CI ANI în coordonare cu Președintele rotativ de ședință al Consiliului. Membrii CI ANI, anunță dacă sunt disponibili sau nu, motivând eventuala absență. După care, se stabilește ziua și ora ședinței la care pot participa minim 5 membri CI, acesta fiind cvorumul pentru orice ședință.

În cazul dlui Micu, toate absențele sunt considerate motivate, având în vedere că dumnealui de fiecare dată a comunicat celorlalți membri sau secretariatului motivele din care nu poate participa. Subiectul absenței colegei Tatiana Pașcovschi a fost discutat de câteva ori în cadrul ședințelor CI ANI, ultima dată în contextul Raportului de activitate al CI ANI, în care este consemnată această situație. Mai mult, prin decizia CI ANI, raportul de activitate a fost transmis mai multor autorități naționale, inclusiv Ministerului Justiției, cu menționarea situației ce o vizează pe Tatiana Pașcovschi.  Conform legii, decizia de revocare a unui membru CI ANI ține de autoritatea care l-a desemnat. Astfel, dacă Ministerul Justiției va decide revocarea Tatianei, va trebui să organizeze un nou concurs de selectare a unui membru CI ANI din partea societății civile”, a explicat Dumitru Țîra.

Sergiu Ostaf, reprezentant desemnat de Parlament în Consiliul de Integritate, ne-a făcut și el trimitere la raportul de activitate al CI și la o înregistrare on-line a ședinței în cadrul căreia a fost discutat documentul.

Tatiana Pascovschi, întrebată de Moldova Curată de ce nu își dă demisia în condițiile în care acum locuiește în România și anunță clar că nu mai vrea să paticipe la activitatea CI, a ignorat întrebarea.

Ministerul Justiției nu a luat deocamdată nicio decizie

Ministerul Justiției nu a luat deocamdată o decizie în legătură cu absențele de la ședințele Consiliului de Integritate ale Tatianei Pașcovschi, care reprezintă societatea civilă în această structură ce are menirea să supravegheze activitatea Autorității Naționale de Integritate. Deoarece ea a fost aleasă în CI de către o comisie formată de Ministerul Justiției, tot Ministerul este cel care trebuie să decidă dacă o demite și desemnează pe altcineva.

”Ministerul Justiției în prezent nu a recepționat de la Autoritatea Națională de Integritate vreun raport, cu privire la activitatea membrilor Consiliului de Integritate. În caz că va fi recepționat un astfel de document, Ministerul Justiției se va expune și va acționa conform competențelor sale”, se arată într-un răspuns de la Minister, recepționat de Moldova Curată.

Natalia Enache

 

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-04-22 14:20
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Deputatul democrat Grigore Repeșciuc a luat în arendă fostul său birou din Primăria Căușeni

Deputatul democrat Grigore Repeșciuc a luat în arendă fostul său birou din Primăria Căușeni
Fostul primar al orașului Căușeni și actualul deputat democrat Grigore Repeșciuc nu se poate despărți de biroul său de primar. El a decis să-l arendeze pe durata mandatului său de parlamentar, pentru orele de întâlnire cu cetățenii. Darea în arendă a fost deja aprobată de Consiliul local. Deși Oficiul Teritorial…//...
(0) comentarii
2019-07-12 11:43
Distribuie:

Decizie CSJ: Episcopul Marchel, obligat să-i plătească Maiei Sandu 20.000 de lei prejudiciu moral pentru discriminare

Decizie CSJ: Episcopul Marchel, obligat să-i plătească Maiei Sandu 20.000 de lei prejudiciu moral pentru discriminare
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a pronunțat miercuri, 3 iulie 2019, o hotărâre definitivă în procesul de judecată intentat de Maia Sandu Episcopului de Bălți, Marchel. Actuala prim-ministră l-a acționat în judecată pe episcop pentru declarațiile făcute de acesta în timpul campaniei prezidențiale din 2016, atunci când Maia Sandu a concurat în…//...
(0) comentarii
2019-07-04 02:27
Distribuie:

ANI: Cumetri, nașii și finii nu sunt persoane apropiate

ANI: Cumetri, nașii și finii nu sunt persoane apropiate
Numirea fostului judecător Gheorghe Balan în funcția de șef interimar al Inspectoratului General de Poliție, în condițiile în care cumătrul său, Andrei Năstase, este ministru de Interne, dar și angajarea lui Andrei Popov ca șef de cabinet al ministrului de Externe Nicolae Popescu, cei doi fiind naș și fin, au…//...
(0) comentarii
2019-06-29 12:00
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.