Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Foștii membri ai CNI au pierdut definitiv procesul de judecată cu ANI

Vera Lupu, Dumitru Prijmireanu și Leonid Morari, ex-membrii fostei Comisii Naționale de Integritate (CNI), nu vor beneficia de salariile restante de la instituția unde au activat, chiar dacă le-au revendicat prin judecată. Decizia le aparține magistraților de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), emisă după aproape 2 ani de procese. Cei trei au motivat în instanță că, de la suspendarea activității CNI și crearea ANI, ei au mers în fiecare zi la birou și ar fi lucrat, chiar dacă le expiraseră mandatele.

În vara anului 2017, fostul președinte al CNI, Anatolie Donciu, a emis ordine de încetare de drept a mandatelor celor trei membri și, prin urmare, aceștia urmau să nu mai fie salarizați. Drept răspuns, cei vizați au acționat ANI în instanță, cerând salariile restante, plus alte 2645 de lei pentru fiecare zi de reținere a salariului, motivând că ei au fost la serviciu în acea perioadă.

În luna aprilie 2018, Judecătoria Chișinău a emis o decizie prin care a respins pretențiile, argumentând că ”reclamanții nu au probat că, după încetarea temeiului legal de apariție a raportului de exercitare a funcției, au îndeplinit anumite atribuții de serviciu”.

Vera Lupu, Dumitru Prijmireanu și Leonid Morari au contestat decizia, însă și magistrații Curții de Apel Chișinău le-au respins pretențiile. Curtea a notat că ordinul emis de Anatolie Donciu este legal și că mandatul reclamanților Leonid Morari, Dumitru Prijmireanu și Vera Lupu, acordat pe un termen de cinci ani, a încetat de drept la data de 21 iunie 2017, așa cum prevede Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică.

Membrii CNI au primit indemnizațiile pentru concediile neplătite

Ambele instanțe au argumentat că cei trei au primit indemnizațiile unice pentru concediile nefolosite, așa cum prevede Codul Muncii, și că ei nu s-au împotrivit acelor plăți.

La sfârșitul anului trecut, Leonid Morari și Dumitru Prijmireanu au depus recurs la Curtea Supremă de Justiție. Cei doi au cerut casarea celor două decizii ale instanțelor inferioare, menționând că magistrații au examinat superficial, cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept.

În luna februarie a anului curent, magistrații de la CSJ au declarat inadmisibil recursul acestora, motivând că ”instanţa de apel a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, a aplicat şi interpretat elocvent normele de drept material şi procedural”. Decizia CSJ este irevocabilă.

Comisia Națională de Integritate a fost reformată la 1 august 2016 când a fost redenumită în Autoritatea Națională de Integritate. În prezent instituția nu mai are membri, ci conducere (președinte și vicepreședinte) și inspectori de integritate. Aceștia, la rândul lor, efectuează controale și emit acte de constatare privind averile și interesele funcționarilor publici și demnitarilor.

Lilia Zaharia

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-05-21 10:10
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Fostul deputat Corneliu Dudnic ar putea fi verificat de ANI

Fostul deputat Corneliu Dudnic ar putea fi verificat de ANI
Fostul deputat democrat Corneliu Dudnic ar putea deveni subiect al controalelor Autorității Naționale de Integritate (ANI) din cauză că pe vremea când se afla în Parlament (anii 2015 - 2018) a deținut și calitatea de administrator al unei firme. Chiar dacă el neagă acest lucru și spune că firma, de…//...
(0) comentarii
2019-06-18 10:35
Distribuie:

Primul dosar penal al lui Grigore Policinschi, încetat. A expirat termenul de prescripție

Primul dosar penal al lui Grigore Policinschi, încetat. A expirat termenul de prescripție
După 5 ani de examinare în instanțele de judecată, dosarul penal pe numele președintelui raionului Dubăsari Grigore Policinschi, deschis pentru neglijență în serviciu, a fost încetat din cauza expirării termenului de prescripție. Decizia a fost luată în luna aprilie de Curtea de Apel Chișinău, iar o lună mai târziu Policinschi,…//...
(0) comentarii
2019-06-13 01:36
Distribuie:

Tatiana Pașcovschi confirmă că se retrage din Consiliul de Integritate

Tatiana Pașcovschi confirmă că se retrage din Consiliul de Integritate
Jurnalista Tatiana Pașcovschi, membră a Consiliului de Integritate al ANI din partea societății civile, a confirmat pentru Moldova Curată că se retrage din CI. Ea anunță că ar fi informat despre asta Ministerul Justiției, autoritatea care a format comisia ce a ales reprezentantul societății civile în CI și care, acum,…//...
(0) comentarii
2019-06-11 17:13
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.