Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

Datoriile de sute de mii ale judecătorilor, între riscuri pentru sistem şi fentarea legii

Circa 170 de judecători de la instanțele de fond şi de apel din Republica Moldova au indicat în declaraţiile lor de avere şi interese personale pentru anul 2016 împrumuturi de zeci sau sute de mii de lei, zeci de mii de euro sau lire sterline de la bănci şi rude. Împrumuturile au fost luate chiar dacă în ultimii ani salariile magistraţilor au crescut considerabil, comparativ cu cele ale altor bugetari, bunăoară medici sau profesori. Cel puţin opt dintre aceştia, cu datorii de sute de mii de lei, se angajează, spre deosebire de ceilalţi, să întoarcă banii în câțiva ani. Dacă e să raportăm la veniturile familiilor unora dintre ei, rambursarea datoriilor i-ar putea lăsa fără economiile adunate din salarii, pensii sau alte venituri legale. Au contractat credite și magistrați care dețin locuințe şi mașini scumpe. Constatările au fost făcute după ce am analizat cele 418 declaraţii de avere ale judecătorilor pentru anul trecut. Unii experţi subliniază că dependența magistraţilor de anumiți creditori trebuie privită ca factor de risc pentru sistem. Ei admit că unele din aceste împrumuturi de la persoane fizice pot fi privite ca forme quasi-legale de justificare a unor venituri ce ar fi fost obținute ilegal. Şi în cazul împrumuturilor de la persoane fizice, dar şi în cazul creditelor de la bănci, situaţia ar trebui monitorizată de Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) ca să nu existe riscul ca unii creditori să influențeze examinarea unor dosare şi luarea unor decizii în favoarea lor. 

 

Afacerea „apartamentul” şi înţelegerea cu unchiul

Sergiu Osoianu, președintele Judecătoriei Strășeni, a împrumutat acum trei ani peste jumătate de milion de lei. În declaraţiile de avere pentru anii 2015 şi 2016, magistratul nu oferă multe detalii, bunăoară cam de cât timp ar avea nevoie pentru a întoarce datoria. Din documente reiese că o parte din sumă - 253.000 de lei - a fost luată cu împrumut în iulie 2014, dar nu precizează de la cine. În cazul celei de-a doua sume - 270.000 de lei - Osoianu indică faptul că i-a luat de la o persoană fizică. El ne-a declarat că a împrumutat banii de la un unchi de-al său și s-a îndatorat când trebuia să plătească apartamentul pe care l-a cumpărat la preț preferențial, locuință amplasată pe strada Romană din municipiul Chișinău. Aici a fost ridicat un bloc pentru judecători, proiect iniţiat de Consiliul Superior al Magistraturii.

„Am luat banii când trebuia să fac achitări pentru apartament. Am luat o datorie de la o rudă de-a mea ca să nu pierd posibilitatea de a putea depune dosarul la primirea apartamentului pe care trebuia să-l achit în rate. Eu bani nu aveam, înțelegeți care a fost situația? Am discutat cu o rudă și i-am spus: tu îmi împrumuți mie banii, îi investim în apartamentul acesta, iar după ce va fi dat în exploatare, vom vedea cum vom proceda cu el, poate îl vindem și îți dau banii înapoi, poate îţi întorc datoria și apartamentul îmi rămâne mie. Încă nu am hotărât nimic, totul rămâne în aer și înțelegerea noastră așa și a rămas”, ne-a explicat judecătorul.

În afară de venitul salarial de circa 150.000 de lei ridicat anul trecut, Sergiu Osoianu a obţinut anul trecut peste un milion de lei, despăgubire pe care a luat-o în urma unei cauze civile pe care a iniţiat-o. Magistratul s-a judecat cu Primăria municipiului Chișinău pentru un apartament cu două camere, contravaloarea a 50.000 de euro. Printr-o dispoziție a primarului suspendat al Capitalei, Dorin Chirtoacă, din bugetul public i-au fost achitaţi judecătorului peste un milion de lei.

În declarația de avere de anul trecut Sergiu Osoianu nu indică nicio locuință, ci doar un autoturism de teren de model Honda CRV, care a fost cumpărat cu 150.000 de lei tot în anul când s-a împrumutat cu peste jumătate de milion de lei.

Mii de dolari împrumutați de la copii

Şi Elena Cobzac, judecătoare la Curtea de Apel Chișinău, a indicat în declaraţia sa de avere că s-a îndatorat în 2015 cu 26.280 de euro, acum echivalentul a peste 525.000 de lei, ca să-şi cumpere apartament la preț preferențial. Magistrata și-a luat angajamentul să scape de datorii până la sfârşitul acestui an. Venitul din salariu pe care l-a avut judecătoarea în anul 2016 a fost de circa 250.000 de lei.

În declarația de avere, judecătoarea mai menționează că a obţinut 8.700 de dolari, „transfer bancar şi personal” efectuat de peste hotare de către fiica sa. CSM a inclus-o pe Elena Cobzac în lista beneficiarilor de apartamente la preţ preferenţial, deşi judecătoarea este proprietara unui alt apartament în municipiul Chișinău, cu o suprafață totală de peste 86 de metri pătraţi. Ea are și o căsuță de vacanță în orașul Criuleni.

Judecătorul cu o datorie de aproape un milion de lei

Printre magistrații cu datorii mari este și Virgiliu Buhnaci de la Judecătoria Chișinău, sediul Botanica. El indică în declarația de avere și interese pentru anul 2016 un împrumut de 45.000 de lire sterline, dar fără să menționeze perioada de returnare a acestor bani. Magistratul ne-a declarat însă că suma de 45.000 de lire sterline a fost luată de la o rudă de-a sa și va fi întoarsă timp de zece ani. „A fost o scăpare a mea că nu am pus anul scadenței, dar nu am făcut-o intenționat. Informația pe care am prezentat-o este corectă”, ne-a explicat Virgiliu Buhnaci.

Banii au fost împrumutați de judecător în anul 2015, iar potrivit Băncii Naționale a Moldovei (BNM), cursul de schimb al acestei valute a ajuns în acel an la peste 28 de lei pentru fiecare liră sterlină. Acum cursul de schimb stabilit pentru lira sterlină este de circa 23 de lei. Astfel Virgiliu Buhnaci îi datorează rudei sale peste un milion de lei. 

Pe lângă împrumutul de la rude, judecătorul Buhnaci a contractat și două credite bancare. Primul este în valoare de 100.000 de lei şi a fost luat de la Moldindconbank în urmă cu trei ani, cu o rată a dobânzii de 9,99%. Datoria urmează să fie întoarsă până în 2022. Tot în 2014, Virgiliu Buhnaci a cntractat un alt credit de 28.000 de lei de la Moldova-Agroindbank. Potrivit declaraţiei de avere a judecătorului, banii trebuie întorşi până la sfârşitul acestei săptămâni. 

Anul trecut venitul familiei Buhnaci a fost de puţin peste 256.000 de lei. Magistratul a semnat, în 2014, un contract de investiții pentru procurarea unui apartament de 60 de metri pătraţi. La acel moment, el mai avea un apartament de 80,9 metri pătraţi, obținut în 2006, o casă de 73,5 metri pătraţi, primită prin donație în 2004, dar și un teren pentru construcții de şase ari, ajuns în proprietatea sa în 2007. În ianuarie 2017, înainte ca blocul să fie dat în exploatare, Buhnaci a vândut apartamentul. Tranzacția nu se regăsește în ultima declarație de avere a magistratului. În schimb, el indică o nouă achiziție – un apartament de 88,1 metri pătraţi, pe care l-a cumpărat în acest an, tot la preț preferenţial - 360 de euro pentru un metru pătrat. Detaliile se conţin într-o anchetă recentă a Centrului de Investigaţii Jurnalistice. 

În 2016, Virgiliu Buhnaci a cumpărat un garaj de 17 metri pătraţi. Valoarea contractului a fost de 30.000 de lei.

Potrivit unei anchete a Ziarului de Gardă, Virgiliu Buhnaci este unul dintre judecătorii care în 2014 ar fi legalizat niște tranzacții suspecte prin care mai multe terenuri din proprietatea Primăriei Chișinău au ajuns în proprietatea privată a unor companii, în baza unor licitații organizate de un executor judecătoresc. Decizia a fost luată fără ca reprezentanții Consiliului Municipal Chișinău să asiste la proces.

Magistrată la Judecătoria Cahul, cu apartament la preț preferențial în Chișinău

Svetlana Caitaz de la Judecătoria Cahul este o altă magistrată care s-a îndatorat în anul 2014 pentru achitarea apartamentului luat la preţ preferenţial, cu 31.500 de euro, bani pe care trebuie să-i întoarcă până la sfârșitul acestui an. Așadar, în doar trei ani, judecătoarea s-a angajat să întoarcă suma de 630.000 de lei, echivalentul salariului ei pentru trei ani. Anul trecut magistrata Caitaz a mai contractat două credite: unul de 100.000 de lei, scadent în 2021, cu o dobândă de 17,5%. Celălalt credit este de 50.000 de lei, bani care vor fi întorşi până în 2019. În declarația de avere este indicat și un credit de 88.000 de lei contractat tot în anul 2014, de asemenea cu scadența în 2019, dar nu este indicat cine este persoana care l-a obţinut. Svetlana Caitaz nu a precizat în document de la ce instituţii a împrumutat banii. 

Un simplu calcul ne arată că din venitul pe care l-a obținut anul trecut familia Caitaz, peste 451.000 de lei (circa 37.000 de lei lunar - n.r.), mai mult de jumătate din sumă este achitată pentru credite. Întrebată cum va reuși să scape de datorii într-o perioadă de câțiva ani, magistrata nu a vrut să comenteze. Prin intermediul unei angajate a Judecătoriei Cahul, ea ne-a declarat că nu consideră de cuviință ca informația solicitată să fie divulgată. „Mi-a comentat astfel precum că judecătorii sunt verificați foarte bine, iar toate veniturile și creditele care au fost luate au fost verificate de către CSM. Din câte am înțeles eu, nu este nimic pus în gaj”, ne-a transmis mesajul Cristina Graur, specialistă superioară în cadrul Secției sistematizare, generalizare a practicii judiciare și relații cu publicul din cadrul Judecătoriei Cahul. 

Deși locuiește în orașul Cantemir și activează în cadrul Judecătoriei de la Cahul cu sediul la Cantemir, Svetlana Caitaz a beneficiat în anul 2014 de apartament la preț preferențial în orașul Chișinău, bun imobil cu suprafața de 87 de metri pătrați cumpărat cu 31.500 de euro, echivalentul a 362 de euro pentru un metru pătrat. În anul în care CSM a întocmit lista magistraților care au nevoie de îmbunătățirea condițiilor de trai, Svetlana Caitaz activa în cadrul Curții de Apel Chișinău. Ea a obţinut dreptul de a cumpăra un apartament la preţ mai mic chiar dacă este proprietara unei case de locuit de circa 187 de metri pătrați în orașul Cantemir. Tot în acest orășel magistrata este proprietara a două terenuri intravilane. Familia Caitaz deține și un autoturism de model Suzuki Grand Vitara, maşină în valoare de 5.000 de euro.

Datoria de peste 25.000 de euro, întoarsă într-un an?

Silvia Vrabii, magistrată de la Curtea de Apel Chișinău, are datorii și la bănci, dar și la persoane fizice. Cu trei ani în urmă s-a îndatorat cu peste 25.000 de euro pentru achitarea apartamentului oferit de CSM la preț preferențial, dar și cu 95.000 de lei.

Datoriile în euro au fost întoarse încă în 2016, fiind achitată suma de circa 465.000 de lei. Potrivit declarației de avere a judecătoarei pentru anul 2016, ea a obținut un venit de peste 330.000 de lei, bani care nu i-ar fi ajuns pentru achitarea integrală a acestei datorii. În 2015, a împrumutat 10.000 de euro de la o persoană fizică. Anul trecut a mai luat un credit de 280.000 de lei.

Judecătoarea a fost căutată pentru reacții de câteva ori. În luna august, până la începutul lunii septembrie, Silvia Vrabii s-a aflat în concediu și nu am putut să aflăm cum a reușit într-un timp scurt să achite o datorie mare. Contactat recent, grefierul din anticamera biroului magistratei ne-a asigurat că-i va transmite Silviei Vrabie solicitarea și că va reveni cu un apel telefonic. Până în prezent judecătoarea nu a mai răspuns. Ne arătăm deschişi să-i publicăm poziţia, în cazul în care magistrata va reveni cu poziţia sa.

În declarația de avere, magistrata indică o casă în raionul Anenii Noi, dar și un apartament în orașul Fălești. Silvia Vrabii, alături de alţi doi colegi, Ghenadie Lîsîi și Iurie Iordan, l-a scăpat de închisoare pe fostul deputat Valeriu Guma, acuzat de acte de corupţie comise în România. În anul 2015, ei au menţinut decizia Judecătoriei sectorului Buiucani, prin care fostul ales al poporului a fost scutit de detenție.

Datoria familiei unei magistrate cu imobile și afaceri de milioane

Jumătate de milion de lei a luat cu împrumut și familia magistratei Angela Catană, de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru. În declarația de avere nu este indicat cine și-a asumat ca această datorie să fie achitată în termen de cinci ani. Judecătoarea ne-a precizat că acest credit a fost contractat de soțul ei pentru o necesitate și că suma poate fi întoarsă fără probleme. Ea susţine că soțul său are dividende anuale de la o firmă, în valoare de peste 1,5 milioane de lei. „Nu știu de ce în declarația apărută pe site-ul CSM nu este dat numele persoanei care a creditat. Eu nu am ce ascunde. Vedeți că în declarația de avere am și indicat suma obținută din dividende, așa că nu am ce ascunde”, ne-a declarat judecătoarea.

Într-adevăr, pe lângă venitul salarial, pensie și indemnizație - peste 334.000 de lei în total - familia Catană a obținut și dividende în valoare de aproape 1,6 milioane de lei de la firma Termidor, unde soțul judecătoarei, Victor Catană, este fondator. Compania desfăşoară activități de fabricare a elementelor de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii, dar și a elementelor din beton pentru utilizare în construcţii. Victor Catană mai este fondatorul unei alte afaceri: este vorba despre unitatea de schimb valutar Stenic-R, firmă care are un capital de 500.000 de lei. În declarația de avere nu este indicat însă care este venitul obținut de la această firmă. Familia Catană are în proprietate trei apartamente în municipiul Chișinău, o construcție nefinalizată și un garaj. Tot în Capitală dețin două terenuri, unul intravilan și altul extravilan. Un teren intravilan au și în raionul Basarabeasca.

În anii 2011 - 2012, soții Catană au cumpărat și două locuințe în România: un apartament cu boxă și garaj în valoare de 70.000 de euro, dar și o casă de vacanță cu suprafața de circa 87 de metri pătraţi. Pe acest imobil familia Catană a dat peste 146.000 de lei, fără a indica dacă este vorba de lei românești sau moldovenești.

Credit de 1,7 milioane de lei pentru afacerea fiicei

Un credit mare, în valoare de 1,7 milioane de lei a contractat și Lilia Țurcan, magistrată la Judecătoria Edineț. Până la comasarea instanțelor de judecată, adică până la începutul anului 2017, Lilia Țurcan a deținut funcția de președintă a Judecătoriei Dondușeni. 

Potrivit declarației de avere și interese pentru anul 2016, datoria trebuie întoarsă până în anul 2024. Magistrata trebuie să plătească și o dobândă de 10% anual. Așadar, Lilia Țurcan trebuie să achite suma de peste 15.500 de lei în fiecare lună, în timp ce anul trecut salariul lunar al acesteia a constituit 19.000 de lei. Anterior magistrata a declarat portalului Moldova Curată că acest credit a fost contractat pentru fiica sa, care este proprietara unui restaurant și că are de unde întoarce banii.

Soțul judecătoarei, Vasile Țurcan, fost șef al Poliției Rutiere din raionul Dondușeni, a avut anul trecut un venit de 87.000 de lei, bani adunaţi din pensia de la Ministerul Afacerilor Interne, dar și din leafa de funcție lunară.

Lilia Țurcan nu a explicat cum va reuși să stingă creditul. Șefa Secretariatului Judecătoriei Edineț a menționat că magistrata este la Dondușeni și vine la Edineț în fiecare după-amiază. Angajata instanţei e precizat că îi va transmite solicitarea, dar până în prezent nu am primit vreun răspuns. Lilia Țurcan nu a răspuns nici la apelurile noastre repetate.

Familia Țurcan are în raionul Dondușeni o casă și șase terenuri agricole, dar şi două loturi destinate pentru construcții. Soții Țurcan dețin prin mandat două autoturisme. Soțul judecătoarei are o mașină de model Mitsubishi Pajero Sport în valoare de peste 32.000 de dolari. Magistrata conduce un automobil de model Skoda Octavia, în valoare de 14.000 de euro.

Împrumut pentru dezvoltarea afacerii în agricultură

Tot pentru dezvoltarea afacerii a luat bani cu împrumut și Cristina Prisacari. Ea a fost numită în funcția de magistrată a Judecătoriei Edineț la finele anului 2015. Până a ajunge să poarte roba de magistrată, ea a fost șefa Secretariatului instanței judecătorești. Potrivit declaraţiei sale de avere, în 2014, familia sa a luat cu împrumut suma de 250.000 de lei pe un termen de șase ani cu o rată a dobânzii de 8% anual. Anul trecut Cistina Prisacari a mai împrumutat 100.000 de lei, rata dobânzii fiind de 9,5% anual. Toţi banii urmează să fie întorşi până în 2020. 

Întrebată cum va reuși să stingă datoriile în valoare de 350.000 de lei, la care se mai adaugă dobânda, atâta timp cât, oficial, anul trecut doar ea a adus venituri în familie, magistrata ne-a explicat că împrumuturile au fost investite în agricultură. Ea susţine că familia ei gestionează o afacere în acest sector. Judecătoarea indică în declarația de avere pentru anul 2016 că familia sa deține peste 40 de terenuri agricole în satul Ruseni, dar şi o cotă-parte de 14,28% la Cooperativa de întreprinzător Fructmarket. Cristina Prisacari a ridicat anul trecut venituri totale în valoare de peste 182.000 de lei.

Suspiciunile legate de împrumuturile judecătorilor

În opinia lui Ion Guzun, consilier juridic la Centrului pentru Resurse Juridice din Moldova, banii pe care judecătorii i-ar fi împrumutat de la rude trebuie să fie obținuți prin intermediul instituțiilor bancare, iar instituțiile statului să verifice aceste tranzacții.

„Judecătorii, ca și mulți dintre noi, contractează credite. Suspiciunea este legată de sumele mari de bani și posibilitatea de a le returna. În condiții similare, alte persoane sau funcționari nu prea sunt eligibili să împrumute sume de bani pentru imobile. Mai multe investigații jurnalistice au scos la iveală asemenea cazuri. Noi avem în legislație un mecanism prin care instituțiile de stat pot verifica veniturile persoanei raportate la cheltuieli. Aici trebuie să vedem dacă instituțiile de stat își exercită această atribuție. În cazul donațiilor, de exemplu, în foarte multe situaţii acestea sunt modalități camuflate de a legaliza anumite sume de bani. Am fost martori când pensionari cu venituri modeste și fără afaceri în trecut donează sume mari sau au în proprietate imobile scumpe, în special în municipiul Chișinău. De aceea, personal, sunt curios, în ce măsură legile adoptate de Republica Moldova sunt o asumare a consolidării instituționale a Procuraturii, Centrului Național Anticorupție, FISC etc., dar și seriozitatea implementării reformelor pe care ne-am obligat să le realizăm. Acțiunile concrete în implementarea instrumentelor anticorupție - ANI funcțională, procese penale serioase în privința funcționarilor publici sau care fac afaceri cu statul, s-au îmbogățit ilicit sau ar fi comis evaziune fiscală - lipsesc”, a punctat Ion Guzun.

La rândul său, Anatolie Donciu, președintele interimar al ANI ne-a declarat că în cazul în care instituția va fi funcțională, inspectorii de integritate vor fi în drept să verifice proveniența banilor declarați inclusiv de judecători. Pentru că şefia ANI aşa şi nu a fost aleasă, aceste controale încă nu pot fi efectuate. 

Veaceslav Negruţa: „Judecătorii trebuie să fie exemplu în respectarea legilor și nu maeștri în a fenta legea” 

Pe de altă parte, Veaceslav Negruța, expert al Transparency International - Moldova, ne-a explicat că o cale de legalizare a împrumuturilor de la persoanele fizice este ca aceste tranzacții să fie autentificate la notar.

„Creditele de la persoane fizice, rude trebuie să fie oficializate fie prin notar, fie printr-o altă formă care să permită ulterior să fie urmărite pentru eliminarea factorilor de risc. Din păcate, putem admite că unele din aceste «creditări» de la persoane fizice pot fi considerate ca forme quasi-legale de justificare a unor mijloace financiare obținute ilegal, iar astfel de posibilități și riscuri trebuie să fie eliminate. Judecătorii trebuie să fie exemplu în respectarea legilor și nu maeștri în a fenta legea”, a argumentat expertul.

În opinia lui Veaceslav Negruța, dependența judecătorilor de anumiți creditori, fie bănci sau persoane fizice, trebuie privită ca factor de risc pentru sistemul judecătoresc, dar și pentru acești judecători în parte. „Din aceste considerente, trebuie să fie asigurată transparența maximă a acestor contracte/angajamente financiare în declarațiile de venit, precum și în declarațiile de conflicte de interese. Ca să fie eliminate riscurile de judecare sau influențare a anumitor decizii în care sunt sau pot fi vizaţi creditorii acestor judecători. Creditele de la bănci trebuie să fie monitorizate, poate chiar de ANI, ca suma, termenul, dobânda, dar și sistemul de repartizare a dosarelor trebuie să păstreze «în memorie» această informație de expunere la risc”, a conchis Veaceslav Negruţa.

Investigaţia a fost realizată în cadrul proiectului „Mobilizarea societății civile cu scopul de a susține integritatea în sectorul Justiţiei în Republica Moldova”, desfășurat de Centrul de Investigații Jurnalistice şi Freedom House, cu susţinerea financiară a Departamentului de Stat al SUA.

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2017-10-02 15:42
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Președinta organizației de femei Buiucani a PDM a devenit șefă-interimară la Direcția Educație Buiucani

Președinta organizației de femei Buiucani a PDM a devenit șefă-interimară la Direcția Educație Buiucani
Tatiana Golban, președinta organizației femeilor democrate a sectorului Buiucani, a fost numită zilele trecute șefă interimară a Direcției Educație, Tineret și Sport a sectorului Buiucani din municipiul Chișinău. Șeful adjunct al Direcției municipale Educație, care a numit-o în funcție, afirmă că decizia nu are nici o legătură cu activitatea politică…//...
(0) comentarii
2019-05-22 14:49
Distribuie:

Foștii membri ai CNI au pierdut definitiv procesul de judecată cu ANI

 Foștii membri ai CNI au pierdut definitiv procesul de judecată cu ANI
Vera Lupu, Dumitru Prijmireanu și Leonid Morari, ex-membrii fostei Comisii Naționale de Integritate (CNI), nu vor beneficia de salariile restante de la instituția unde au activat, chiar dacă le-au revendicat prin judecată. Decizia le aparține magistraților de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), emisă după aproape 2 ani de procese.…//...
(0) comentarii
2019-05-21 10:10
Distribuie:

Ruslan Codreanu: ”Vadim Brânzaniuc a demonstrat în jumătate de an că poate face lucruri frumoase pentru sectorul Buiucani. Eu nu sunt anchetator să îi investighez averile”

Ruslan Codreanu: ”Vadim Brânzaniuc a demonstrat în jumătate de an că poate face lucruri frumoase pentru sectorul Buiucani. Eu nu sunt anchetator să îi investighez averile”
Primarul general interimar al municipiului Chișinău, Ruslan Codreanu, care a emis joi, 16 mai 2019, un ordin prin care l-a numit pe Vadim Brânzaniuc în funcția de pretor al sectorului Buiucani, a explicat pentru Moldova Curată motivele numirii. Brânzaniuc a fost vizat acum trei ani într-o anchetă jurnalistică privind locuința…//...
(0) comentarii
2019-05-17 13:44
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.