![]() Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică //... |
ANI a constatat conflict de interese în cazul deputatului Grigore Repeșciuc, care a încheiat contracte cu firmele familiei![]() Deputatul Partidului Democrat Grigore Repeșciuc s-a aflat în situație de conflict de interese atunci când a încheiat contracte cu firmele soției și socrului său, în anii 2017 și 2018, din postura de primar al orașului Căușeni. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a anunțat astăzi, printr-un comunicat, că inspectorii de integritate au încheiat controlul pe numele fostului primar și s-a constatat că acesta ”a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese semnând, în calitate de ales local, 5 contracte cu 2 firme conduse de soție”. ”Adițional, acesta a mai semnat și alte acte în conflict de interese, precum procesele-verbale ale ședințelor grupului de lucru pentru achiziții sau cu privire la evaluarea ofertelor”, se spune în comunicatul ANI. Instituția a pornit controlul după ce în luna noiembrie 2018 Moldova Curată a publicat o investigație despre contractele încheiate de Grigore Repeșciuc, iar, ulterior, Procuratura Anticorupție a examinat aceste contracte sub aspectul abuzului în serviciu. În consecință, PA a solicitat ANI să pornească un control sub aspectul încălcării regimului conflictului de interese. Primăria Căușeni contractase servicii pentru asigurarea iluminatului stradal de la firma fondată de socrul său, dar administrată de soția sa, iar de la firma fondată de soție Primăria a închiriat tobogane și alte obiecte pentru asigurarea odihnei și distracțiilor pentru copii. În total, sumele contractelor constituie aproape un milion de lei - 916 666 de lei. Autoritatea Națională de Integritate susține că fostul primar ar fi trebuit să informeze ”organul ierarhic superior (ANI) imediat, dar nu mai târziu de 3 zile de la data constatării, despre conflictul de interese în care s-a aflat de fiecare dată când a fost în situația de a lua o decizie în raport cu soția - în calitate de parte contractantă și participant la licitație”. Grigore Repeșciuc: ”Voi contesta în instanță” În cadrul controlului, Grigore Repeșciuc le-a spus inspectorilor că, în calitate de președinte al grupului de lucru al concursului de achiziții publice, s-a abținut de la vot pentru a nu genera conflicte de interese. Solicitat astăzi de Moldova Curată, deputatul a declarat că va contesta actul ANI: ”Asta e părere lor. Eu voi contesta și instanța de judecată va stabili”. Dacă documentul va rămâne în vigoare după contestare, ANI anunță că va solicita ”decăderea ex-primarului din dreptul de a exercita funcții publice și funcții de demnitate publică pe o perioadă de 3 ani”. Moldova Curată a scris anterior și despre un alt posibil conflict de interese la Primăria Căușeni. În luna iunie 2018 Grigore Repeșciuc și-a angajat ginerele în funcția de șofer. El însuși a semnat ordinul de angajare. Deocamdată nu se știe dacă ANI a verificat și aceste fapte sub aspectul încălcării regimului conflictului de interese. Grigore Repeșciuc conduce Primăria Căușeni din anul 2011. La alegerile din februarie 2019 el a fost ales deputat din Partea Partidului Democrat, pe circumscripția uninominală nr. 35 Căușeni. Viorica Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Adaugă ComentariuȘtiri relevante: |
![]() Top demnitari cu probleme![]()
![]()
![]()
|