Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

Integritate

Reparația unui drum din Ialoveni a eșuat din cauza unor scheme în care au fost implicați înalți funcționari de stat

Reparația unui drum  din Ialoveni a eșuat din cauza unor scheme în care au fost implicați înalți funcționari de stat
Primul segment al şoselei de centură a oraşului Chişinău, Drumul R6M1- Ialoveni, cu o lungime de 6,5 kilometri, nu a fost reconstruit din cauza unor licitații suspectate de trucaj și a unui management defectuos al Administrației de Stat a Drumurilor. Compania bulgară selectată pentru reparația acestui drum, deși a făcut…//...
(5) comentarii
2018-02-08 19:30
Distribuie:

O firmă apropiată de familia deputatului Vladimir Hotineanu câștigă tendere în valoare de 10 milioane de lei la nouă luni de la fondare

O firmă apropiată de familia deputatului Vladimir Hotineanu câștigă tendere în valoare de 10 milioane de lei la nouă luni de la fondare
Dreamgreen SRL, firma înființată de Cristina Mudrea, fosta asociată a fiicei deputatului democrat Vladimir Hotineanu și fina de cununie a acesteia, la mai puțin de un an de la fondare, a câștigat contracte de achiziție în valoare totală de circa zece milioane de lei pentru spălarea rufelor din instituțiile medicale.…//...
(0) comentarii
2018-02-06 11:26
Distribuie:

Drum reparat din bani publici până la poarta președintei raionului Fălești

Drum reparat din bani publici până la poarta președintei raionului Fălești
Drumul care duce la casa președintei raionului Fălești, Iraida Bînzari, și alte două străzi alăturate din același cartier au fost reparate vara trecută din banii Consiliului Raional Fălești.  În total au fost alocați peste 3 milioane de lei. Chiar dacă în zonă sunt și alte străzi pline de gropi, au…//...
(4) comentarii
2018-01-30 00:36
Distribuie:

Contracte cu statul ”reciclate” de firma condusă de soțul deputatei Valentina Buliga

 Contracte cu statul ”reciclate” de firma condusă de soțul deputatei Valentina Buliga
Timp de un un an, firma ”Ecostat” SRL condusă de Alexei Buliga, soțul deputatei democrate Valentina Buliga, a câștigat șapte contracte de achiziții publice în valoare de un milion 425 de mii de lei. Firma s-a angajat să colecteze, să transporte și să neutralizeze deșeurile medicale din cinci spitale din…//...
(0) comentarii
2018-01-23 09:41
Distribuie:

Tranzacție descoperită la Primăria Chișinău: bani publici cheltuiți necorespunzător pe apartamente de lux

Tranzacție descoperită la Primăria Chișinău: bani publici cheltuiți necorespunzător pe apartamente de lux
Trei apartamente pe care Primăria Chișinău le-a dat în anul 2013 la doi interpreți și unei judecătoare s-au dovedit a fi cu bucluc. Mai exact, cu probleme legate de respectarea legii. Astăzi această afacere face obiectul unui litigiu în judecată, fapt ce a developat o ilegalitate comisă prin complicitatea mai multor factori de…//...
(0) comentarii
2018-01-18 23:52
Distribuie:

Firma deputatului democrat Eugeniu Nichiforciuc câștigă licitații la stat din primele luni de la fondare, în instituții conduse de democrați

Firma deputatului democrat Eugeniu Nichiforciuc câștigă licitații la stat din primele luni de la fondare, în instituții conduse de democrați
Deputatul democrat Eugeniu Nichiforciuc și-a deschis câteva firme în ultimii 3 ani, iar una dintre ele, fondată în anul 2015 și specializată în lucrări de construcții, a început să câștige licitații la stat încă „din fașă”, la doar 3 luni de la creare. Întreprinderii „Construct Agent Grup” i-a fost încredințat…//...
(6) comentarii
2017-12-04 21:44
Distribuie:

Clădire din Nucleul Istoric al Chișinăului, ”hăcuită” de afaceriștii în domeniul cărnii

Clădire din Nucleul Istoric al Chișinăului, ”hăcuită” de afaceriștii în domeniul cărnii
Un edificiu din centrul capitalei, înscris în Registrul Monumentelor Istorice de categorie locală, este demolat în prezent, cu permisiunea autorităților, iar în locul lui se va ridica un bloc pentru oficii. Este vorba despre clădirea în care și-a avut anterior sediul Consiliul Coordonator al Audiovizualului, situată la intersecția străzilor Mihai…//...
(0) comentarii
2017-10-31 23:52
Distribuie:

Bani publici ”plimbați” pe patru roți

Bani publici ”plimbați” pe patru roți
Cu drumuri stricate, fără sisteme de apeduct și canalizare moderne, fără iluminare stradală, dar cu mașini noi la primărie. Așa arată mai mult de 20 de localități din țară care și-au cumpărat în primele nouă luni ale anului curent adevărate bijuterii pe roți. Dacă unii primari s-au mulțumit cu mașini…//...
(1) comentarii
2017-10-29 22:49
Distribuie:

Dosarul licitațiilor trucate la DETS Buiucani: în timp ce o inculpată a încheiat acord de recunoaștere a vinei, o firmă câștigă la greu contracte cu statul. Detalii din rechizitoriu

Dosarul licitațiilor trucate la DETS Buiucani: în timp ce o inculpată a încheiat acord de recunoaștere a vinei, o firmă câștigă la greu contracte cu statul. Detalii din rechizitoriu
Firma „Lovis Angro”, al cărui administrator este inculpat în unul dintre dosarele licitațiilor trucate în grădinițele din Chișinău, pare să aibă cel mai rodnic an la capitolul contracte cu statul. Faptul că administratorul Lilian Sofrone este judecat în prezent pentru complicitate la o schemă de fraudare a licitațiilor la Direcția…//...
(0) comentarii
2017-10-22 18:05
Distribuie:

Justiția tăcerii. Apartamentele din proiectul Melniciuc: necesitate sau schemă de îmbogățire a magistraților

Justiția tăcerii. Apartamentele din proiectul Melniciuc: necesitate sau schemă de îmbogățire a magistraților
Apartamentele obținute în anul 2015 la prețuri mici (360 de euro/m.p.) de către magistrații Judecătoriei sectorului Râșcani în cadrul „proiectului Melniciuc” încep, unul câte unul, să ajungă pe mâini străine. Asta chiar dacă șeful de atunci al beneficiarilor, Oleg Melniciuc, acum urmărit penal, susținea la Primăria Chișinău că angajații săi se…//...
(1) comentarii
2017-10-26 11:27
Distribuie:

Contracte de milioane pentru firma fratelui șefului Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor

Contracte de milioane pentru firma fratelui șefului Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor
Firma fratelui șefului Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC), Viorel Moșneaga, a câștigat, de când acesta a fost numit în funcție, două licitații publice, semnând cu statul contracte de șase milioane de lei. Asta în condițiile în care agenții economici care au participat la tenderele respective nu au putut să…//...
(0) comentarii
2017-10-12 18:00
Distribuie:

Lilia Pogolșa și-a cumpărat un apartament de 3 milioane de lei, iar numele său figurează într-o cauză penală pentru îmbogățire ilicită

Lilia Pogolșa și-a cumpărat un apartament de 3 milioane de lei, iar numele său figurează într-o cauză penală pentru îmbogățire ilicită
Viceministra Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa, și-a cumpărat anul trecut un apartament care valorează, în acte, 3 milioane de lei. În același timp, ea a vândut, tot anul trecut, un teren, cu 40 de mii de lei. Acest teren însă nu apare în declarațiile de avere din anii precedenți…//...
(0) comentarii
2017-09-25 14:55
Distribuie:

Conflict de interese la conducerea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

Conflict de interese la conducerea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
Stela Grigoraș, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, îl are ca subaltern  pe partenerul său de afaceri, Anatol Mămăligă. Acesta este secretar de stat, poziție similară cu cea de viceministru. Cei doi au fondat împreună ”Parteneriate pentru Dezvoltare” SRL, afacere care le întregește veniturile cu mii de lei anual. Stela…//...
(0) comentarii
2017-09-20 12:53
Distribuie:

Pro-ruși, dar cu cetățenie română. Deputații socialiști nu s-au dezis de cetățenia română, așa cum promisese Igor Dodon înainte de alegeri

Pro-ruși, dar cu cetățenie română. Deputații socialiști nu s-au dezis de cetățenia română, așa cum promisese Igor Dodon înainte de alegeri
În campania electorală pentru parlamentarele din luna noiembrie 2014, dar și după alegeri, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, actualul șef al statului, a declarat de mai multe ori că deputații socialiști care dețin și cetățenia României vor renunța la aceasta. Până în prezent însă, șase deputați socialiști…//...
(2) comentarii
2017-08-08 13:21
Distribuie:

AVEREA CONDUCERII AȘM: Mașină de 38 de mii de euro pentru familia lui Gheorghe Duca

AVEREA CONDUCERII AȘM: Mașină de 38 de mii de euro pentru familia lui Gheorghe Duca
Venitul pentru anul 2016 al familiei președintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), Gheorghe Duca, este la fel ca și cel pentru anul 2015 - soții au ridicat lunar 117 mii de lei. Doar că anul trecut familia a dobândit o mașină în valoare de 38 de mii de euro,…//...
(0) comentarii
2017-07-26 11:54
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.