Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Judecător cu o colecție de mașini și motociclete retro

Cinci automobile, dintre care trei sunt mașini de epocă sovietică, precum și 16 loturi de teren extravilan cu o suprafață de peste 14 hectare se numără printre proprietățile judecătorului Borislav Babenco de la Curtea de Apel Chișinău. Magistratul afirmă că și-a acumulat averea în perioada în care a activat ca avocat.

 

Până în anul 2002, Borislav Babenco a fost judecător și vice-președinte al Judecătoriei sectorului Ciocana, municipiul Chișinău. Printr-un decret semnat de președintele de atunci, Vladimir Voronin, magistratul a fost eliberat din funcție

În document, motivul invocat este starea de sănătate, dar Babenco a declarat pentru Moldova Curată că ”așa au fost timpurile”. După aproape un deceniu de activitate în domeniul avocaturii, în august 2011 Babenco a revenit în sistem, în funcția de judecător de instrucție la Judecătoria Centru, municipiul Chișinău, pentru că ”mai avea 5 luni până la pensie”, după cum a recunoscut magistratul. Trei ani mai târziu, în 2014, el a fost promovat în funcția de judecător la Curtea de Apel Chișinău.

cinci autoturisme, două motociclete și o remorcă

Magistratul indică în declarația sa de avere pentru anul 2014  faptul că deține trei automobile, două motociclete și o remorcă, o parte înregistrate pe numele fiilor săi. Dintre cele 5 mașini, trei sunt de epocă, din perioada sovietică. Este vorba despre un autoturism GAZ M 21 (”Pobeda”) fabricat în 1961,  care ar valora 5 000 lei, obținut prin donație de la tatăl său, un GAZ M 20 (”Volga”), fabricat în 1957 în valoare de 16 000 lei, cumpărat în anul 2009 și  înregistrat pe numele fiului său și un GAZ 67 (mașină de teren), fabricat în 1943, în valoare de 4 000 de lei, cumpărat în anul 2011. Magistratul mai deține o remorcă și două motociclete înregistrate pe numele fiul său, la fel – de epocă – de tip IJ 49 fabricate în 1952.

Ultimele achiziții de automobile ale judecătorului au fost făcute în 2011, fiind vorba despre un BMW 320, pentru care a plătit 85 de mii de lei și o Honda CRV, cumpărată cu 90 mii lei, care are numere de înmatriculare personalizate - KBB 777.

Magistratul afirmă că a cumpărat automobilele din veniturile din activitatea de avocat. În ceea ce privește autoturismele de tip sovietic, Boris Babenco afirmă că una dintre ele este prima mașină a tatălui său, pe care nu a vrut să o dea la metal uzat. Judecătorul a declarat pentru Moldova Curată că tehnica este o pasiune a sa, de aceea și-a propus să restaureze mașini vechi de tip sovietic.

Doar una (o mașină) e făcută. Am strâns niște hârburi am crezut că le voi face, dar nu mai reușesc de când sunt judecător. Mie îmi place tehnica, este un hobby al meu”, a spus magistratul de la Curtea de Apel.

Totodată, Judecătorul mai deține 16 terenuri extravilane în raionul Soroca, cu o suprafață totală de peste 14 ha, ultimele tranzacții cu terenuri fiind înregistrate în 2013, când revenise deja în funcția de judecător. Atunci 7 terenuri au fost achiziționate prin contract de schimb. Borislav Babenco are terenuri și în Chișinău. Este vorba despre două loturi pomicole cu suprafața totală de 0,1276 ha, cumpărate în 2005 și 2007 și un teren extravilan cu suprafața de 0.2199 ha.

Magistratul afirmă că terenurile din Soroca au destinație agricolă. Pe unele le-a moștenit de la părinți, iar pe altele le-a cumpărat și acum le dă în arendă liderilor locali.

Borislav Babenco mai deține o casă cu suprafaţa de 102 m.p., în valoare de 559 393 lei, cumpărată în anul 1996, și două garaje repartizate prin hotărâri ale preturii Ciocana, sector în care magistratul a deținut funcția de vice-președinte de judecătorie.

Acționar în două firme care nu mai funcționează

Judecătorul mai declară că deține cote-părți în capitalul social al două societăți comerciale, despre care afirmă că nu activează, dar că nu le poate închide din cauza ”procedurilor birocratice”. Împreună cu soția deține o cotă de 50% din Institutul de informare-implementare "INVROMEX" și 100% din S.R.L. "Drag-Sor-Service".

În 2014, el a declarat un venit de 104 755 lei, din salariul de la Judecătoria Centru și  52 869 lei din salariul de judecător la Curtea de Apel Chișinău, unde a fost promovat pe parcursul anului trecut.

Salariul soției, care este contabil, este indicat în valoare  de 24 mii de lei, adică 2000 de lei lunar. Mai indică un venit de câte 6000 de lei de la cei doi fii ai săi, despre care a precizat ulterior că este vorba despre câte 6000 de dolari, adică 12 mii dolari în total, fiind vorba despre câștigurile acestora din programul Work and Travel.

L-a eliberat pe Baghirov

Numele judecătorului Borislav Babenco a figurat în cazul evadării bloggerului rus, Eduard Baghirov, cercetat în legătură cu evenimentele din 7 aprilie 2009. Babenco l-a plasat pe Baghirov din arest în izolator în arest la domiciliu. Imediat după asta, Baghirov a fugit din Moldova. Comisia parlamentară de anchetă formată cu această ocazie constatase că judecătorul de instrucție, Borislav Babenco, s-ar fi făcut vinovat de evadarea lui Baghirov, dar Consiliul Superior al Magistraturii a decis ulterior că magistratul a acționat conform legii.  

 

Natalia Enache

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2015-08-21 11:30
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Fostul deputat Corneliu Dudnic ar putea fi verificat de ANI

Fostul deputat Corneliu Dudnic ar putea fi verificat de ANI
Fostul deputat democrat Corneliu Dudnic ar putea deveni subiect al controalelor Autorității Naționale de Integritate (ANI) din cauză că pe vremea când se afla în Parlament (anii 2015 - 2018) a deținut și calitatea de administrator al unei firme. Chiar dacă el neagă acest lucru și spune că firma, de…//...
(0) comentarii
2019-06-18 10:35
Distribuie:

Primul dosar penal al lui Grigore Policinschi, încetat. A expirat termenul de prescripție

Primul dosar penal al lui Grigore Policinschi, încetat. A expirat termenul de prescripție
După 5 ani de examinare în instanțele de judecată, dosarul penal pe numele președintelui raionului Dubăsari Grigore Policinschi, deschis pentru neglijență în serviciu, a fost încetat din cauza expirării termenului de prescripție. Decizia a fost luată în luna aprilie de Curtea de Apel Chișinău, iar o lună mai târziu Policinschi,…//...
(0) comentarii
2019-06-13 01:36
Distribuie:

Integritatea politică în societatea moldovenească – între Coduri de Etică și criză de moralitate

Integritatea politică în societatea moldovenească – între Coduri de Etică și criză de moralitate
Clasa politică moldovenească are mari deficiențe la capitolul integritate, dar nici instituțiile statului și nici societatea nu sancționează în mod eficient aceste abateri, afirmă experți, dar și politicieni, participanți la masa rotundă „Integritatea politică – condiție esențială a unui sistem național durabil de integritate”, organizată de Asociația Presei Independente și…//...
(0) comentarii
2019-06-01 13:18
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.