Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

ANI: Cumetri, nașii și finii nu sunt persoane apropiate

Numirea fostului judecător Gheorghe Balan în funcția de șef interimar al Inspectoratului General de Poliție, în condițiile în care cumătrul său, Andrei Năstase, este ministru de Interne, dar și angajarea lui Andrei Popov ca șef de cabinet al ministrului de Externe Nicolae Popescu, cei doi fiind naș și fin, au generat acuzații din partea fostei puteri că noua guvernare ar pune în funcții persoane apropiate. Autoritatea Națională de Integritate (ANI), solicitată de Moldova Curată, afirmă însă că, potrivit legii, nașii, finii sau cumetrii nu sunt considerate persoane apropiate și angajarea lor nu ar fi o încălcare a regimului juridic al conflictului de interese. Totuși, unii experți în drept consideră că astfel de angajări ar trebui evitate, întrucât pun probleme de etică și moralitate pentru cei vizați.

Gheorghe Balan a fost numit în funcția de șef-interimar al IGP chiar în prima ședință a noului Executiv, la scurt timp după ce a fost demis Alexandru Pînzari. Ulterior, Partidul Democrat, aflat până acum la guvernare, dar trecut în opoziție, a difuzat un comunicat cu următorul conținut: „Cei care până ieri criticau cumătrismul din instituții și promiteau numiri transparente în funcții și pe criterii de profesionalism, își încalcă din primele zile acest angajament și dovedesc că în realitate ei sunt cei care promovează cumătrismul în instituțiile statului. Cerem, în acest context, demiterea sau demisia imediată a domnului Gheorghe Balan din funcția de șef al IGP, acesta având un grad de rudenie cu noul ministru de Interne, Andrei Năstase, ceea ce reprezintă un evident conflict de interese”, este specificat într-un comunicat al Partidului Democrat din Moldova.

La rândul său, prim-ministra Maia Sandu a precizat că numirea lui Gheorghe Balan a fost făcută în situație de criză. Dacă este conflict de interese, atunci va trebui să se anuleze decizia prin care a fost numit domnul Balan”, a declarat Maia Sandu.

Și actualul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicolae Popescu, a făcut o angajare la minister care a generat discuții: el a anunțat că îl numește drept șef al cabinetului său pe Andrei Popov, care este nașul său de cununie. Câteva zile mai târziu, Popov a declarat că se retrage, menționând că la mijloc, nu ar fi, totuși, un conflict de interese.

Poziția ANI: Cumetrii, nașii și finii nu sunt persoane apropiate

Portalul Moldova Curată a solicitat opinia ANI, pentru a vedea dacă relația nași și cumetri cade sau nu sub incidența conflictului de interese. Potrivit art.12 alin (3) din Legea privind declararea averii și a intereselor personale, conflictul de interese real apare în cazul în care subiectul declarării este chemat să rezolve o cerere/un demers, să emită un act administrativ, să încheie direct sau prin intermediul unei persoane terțe un act juridic, să ia o decizie sau să participe la luarea unei decizii în care are interese personale sau care vizează persoane ce îi sânt apropiate, persoanele fizice şi juridice cu care are relații cu caracter patrimonial și care influențează sau pot influența exercitarea imparțială și obiectivă a mandatului, a funcției publice sau de demnitate publică”, se spune în răspunsul Autorității.

Totodată, ANI precizează că potrivit aceleiași legi, persoană apropiată este soțul/soția, copilul, concubinul/concubina subiectului declarării, persoana aflată la întreținerea subiectului declarării, de asemenea, persoana înrudită prin sânge sau prin adopție cu subiectului declarării (părinte, frate/soră, bunic/bunică, nepot/nepoată, unchi/mătușă) și persoana înrudită prin afinitate cu subiectul declarării (cumnat/cumnată, socru/soacră, ginere/noră). Prin urmare, în categoria persoanelor apropiate, definite prin prisma Legii 133/2016, nu se regăsesc cumetrii, nașii sau finii, iar luarea unor decizii în privința lor nu poate fi calificată ca și conflicte de interese conform legislației în vigoare”, se mai arată în documentul emis de ANI.

La rândul său, Daniel Goinic, expert la Centrul de Resurse Juridice din Moldova, este de părere că aceste situații ar trebui, totuși, evitate. „Legiuitorul nu a inclus în aceasta categorie relația de „fin-naș de cununie”. În opinia mea, promovarea sau favorizarea „finilor” sau „nașilor”, chiar dacă sunt „rude” prin afinitate religioasă, în cazul de față în cabinetul persoanei cu funcţie de demnitate publică, ține mai degrabă de limitele integrității morale și etice ale celui care angajează. Dacă Guvernul își propune „toleranță zero la corupție”, asemenea situații trebuie evitate cât mai mult posibil. Altfel, populația își pierde și mai mult încrederea în instituțiile statului”, a concluzionat expertul.

Lilia Zaharia

Acest articol a fost documentat în cadrul rețelei ProFact Moldova.

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-06-29 12:00
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Șeful Secretariatului Inițiativei Regionale Anticorupție: ”Fenomenul devastator al corupției afectează nu atât statele, cât societățile”

Șeful Secretariatului Inițiativei Regionale Anticorupție: ”Fenomenul devastator al corupției afectează nu atât statele, cât societățile”
Regiunea Europei de Sud-Est este una vulnerabilă în fața corupției, iar autoritățile din Republica Moldova trebuie să lupte atât împotriva cazurilor de mare corupție, precum și să aloce măsuri de prevenire a micii corupții, a declarat, într-un interviu pentru Moldova Curată, Vladan Joksimovic, șeful Secretariatului Inițiativei Regionale Anticorupție (RAI). El…//...
(0) comentarii
2019-09-13 08:32
Distribuie:

Judecătorul Oleg Melniciuc nu revine, deocamdată, în sistem, din cauza unei noi suspendări

Judecătorul Oleg Melniciuc nu revine, deocamdată, în sistem, din cauza unei noi suspendări
Judecătorul Oleg Melniciuc de la Judecătoria Chișinău, care a plecat temporar din sistem în anul 2017, după ce i-a fost intentat un dosar penal cu acuzația de îmbogățire ilicită, nu poate reveni la serviciu, deși trebuia să o facă încă din luna martie 2019. Magistratul a fost suspendat din nou…//...
(0) comentarii
2019-09-10 20:09
Distribuie:

Dosar înghețat la procuratură într-un caz de presupusă îmbogățire ilicită. Trei ani fără nici un progres

Dosar înghețat la procuratură într-un caz de presupusă îmbogățire ilicită. Trei ani fără nici un progres
De aproape trei ani, Procuratura Anticorupție are în gestiune o cauză penală pornită conform unui articol la care, cel puțin până acum, procurorii ”au apelat” mai rar: îmbogățire ilicită. Persoana vizată – directoarea Institutului de Științe ale Educației și fosta viceministră a Educației pe vremea guvernării democrate, Lilia Pogolșa. Nici…//...
(0) comentarii
2019-09-05 01:41
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.