Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

Găsit vinovat de fals în declarația de avere și condamnat pentru abuz în serviciu, Ion Vrânceanu a fost restabilit în funcția de șef al Direcției Educație Buiucani

Fostul șef al Direcției Educație, Tineret și Sport a sectorului Buiucani, mun. Chișinău, Ion Vrânceanu, găsit vinovat de Curtea de Apel Chișinău de fals în declarația de avere și condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, a fost restabilit în funcție. Judecătoarea Tatiana Avasiloaie de la Judecătoria Chișinău a dispus marți, 23 aprilie 2019, ca Ion Vrânceanu să fie reangajat, cu plata salariului neachitat și a despăgubirilor pentru absența de la serviciu în perioada 12 martie 2018 – 23 aprilie 2019.  Solicitată timp două zile să explice cum va rezolva această situație, de vreme ce funcția este ocupată de mult timp, Direcția Educație a municipiului Chișinău a refuzat să ofere un răspuns.

Anchetă penală pornită în anul 2015

Restabilirea în funcție are loc după ce, în februarie 2019, Curtea Supremă de Justiție a încetat procesul penal împotriva lui Vrânceanu, invocând vicii de procedură. Astfel, fostului funcționar, care fusese condamnat de instanța de apel pentru abuz în serviciu, i-a fost anulată condamnarea, iar de rând cu ea și interdicția de a ocupa funcții publice timp de trei ani. În consecință, Vrânceanu a cerut, în instanță, restabilirea în funcție, iar marți, 23 aprilie, a obținut primul câștig de cauză.

Ion Vrânceanu a fost pus sub urmărire penală la începutul anului 2015, fiind acuzat de fals în declarația de avere pentru anul 2013 și de abuz în serviciu. Ancheta stabilise că el nu a declarat mai multe bunuri imobile, dar și 7 conturi bancare pe care le deţinea împreună cu familia, închise în anul 2013, și pe care se aflau sume de peste 2 milioane de lei şi 29 de mii de euro. Moldova Curată a scris anterior că Ion Vrânceanu locuia într-o casă la sol din Durlești și deținea un alt imobil pe strada Onisifor Ghibu din sectorul Buiucani. Un alt capăt de acuzare a fost că Ion Vrânceanu, în perioada iulie 2014 - ianuarie 2015, le-ar fi cerut directorilor Liceului "Vasile Vasilache", situat în centrul Chișinăului, și Centrului de educație estetică „Lăstărel” să ofere spații pentru cursuri de șoferie, fără ca banii pentru arendă să ajungă în bugetul municipal. Cele două școli auto ar fi activat în jur de jumătate de an. Astfel, prin neplata taxei de arendă, Vrânceanu ar fi adus un prejudiciu de 17 500 de lei bugetului municipal și și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu. 

Condamnat de Curtea de Apel, absolvit de pedeapsă de Curtea Supremă

După un an de procese, prima instanță, atunci Judecătoria Buiucani, l-a achitat, la 28 aprilie 2016. Un an mai târziu, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat. Instanța de apel a decis că Ion Vrânceanu se face vinovat de fals în declarația de avere, dar dosarul se clasează din cauză că expirase termenul de prescripție de doi ani (falsul în declarații fiind o infracțiune ușoară). Pe un alt capăt de acuzare - depășirea atribuțiilor de serviciu (art. 328 Cod Penal), Curtea l-a condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei și cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice timp de 3 ani.

Ulterior, Curtea Supremă de Justiție a anulat în totalitate decizia Curții de Apel, încetând procesul penal în privința lui Ion Vrânceanu, ”pe motiv că există circumstanțe care exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală”. După pronunțarea deciziei CSJ, Vrînceanu, care a fost demis între timp, a pornit procedura de restabilire în funcție.

Direcția Generală Educație tace

După decizia de marți a Judecătoriei Chișinău, Ion Vrânceanu urmează să redevină șef al Direcției Educației Buiucani. Asta chiar dacă funcția este deja ocupată de o persoană aleasă prin concurs de către Direcția Generală Educației Chișinău. Șefa Direcției, Rodica Guțu, ne-a transmis prin intermediul secretarei sale că nu are timp să discute la acest subiect, când ne-am interesat ce va face în continuare Direcția – va ataca cu apel hotărârea de restabilire în funcție sau îl va angaja pe Ion Vrânceanu. Chestiunea repunerii în funcție a lui Vrânceanu corespunde cu situația tensionată de la Direcția Educație Buiucani, unde primarul interimar Ruslan Codreanu a cerut demisia conducerii din cauza unor achiziții considerate frauduloase.

”Eu nu sunt vinovat. E o răfuială”

Solicitat de Moldova Curată, Ion Vrânceanu ne-a expediat un mesaj în care a scris: ”Eu nu sunt vinovat, decizia de restabilire în funcție e firească și corectă. Citiți materialele din Monitorul Oficial nr. 361-367 p.44-48. Eu m-am opus regimului Chirtoacă (fostul primar al mun. Chișinău – n.n.) cu vinderea grădiniței 178. Am fost chinuit 5 ani pe nedrept. Am documente oficiale unde i-am preîntâmpinat pe Tverdohleb (fosta șefă a Direcției Educație a mun. Chișinău – n. n.) despre fărădelegile care se întâmplau”. Ion Vânceanu afirmă că ar fi victima unei răfuieli și susține că CNA a pornit dosarul penal în privința sa în baza unei scrisori anonime, care ar veni din partea adversarilor săi. ”A fost o comandă de la fosta conducere a Primăriei sustinută de Tverdohleb”. Fosta șefă a Direcției generale Educație a municipiului Chișinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a respins anterior orice implicare. „E dreptul lui să zică, dar nu este corect și nu e adevărat. Dacă a făcut ceva și a încălcat el trebuie să răspundă. Eu tot nu sunt în serviciu, sunt la pensie. N-am avut nici cu Chirtoacă, nici cu Vrânceanu nimic, înțelegeri sau altele. Vă dați seama că dacă am avut contract de muncă care putea fi prelungit pe ani de zile și nu mi s-a prelungit, atunci care e cârdășia noastră? N-am sunat, n-am vândut, n-am împărțit, n-am luat în arendă. Am fost examinată și eu de CNA și de CNI la care a scris plângere Dumnealui, dar n-am declarat asta nicăieri. Fiecare își face lucrul său și examinează. Dacă au probe, au, dacă nu, nu”, a declarat pentru Moldova Curată Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb în anul 2017, când Ion Vrânceanu a lansat primele acuzații la adresa sa.

Viorica Zaharia

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(2) comentarii
2019-04-24 20:42
Distribuie:

Ecaterina

25.04.2019
12:14
Asa om fara scrupule,nu am mai vazut.Sper sa nu revină la munca.Cu conturi de 2 min, treb sa fii achitat, nu?

MassMedia

26.04.2019
20:35
Nu pe mult timp este restabilit.Domnul Vrinceanu urmeaza cel mai interesant sa apara deja in curind in public (Poze, convorbiri, filmulete.etc, De data asta pe care printesa o sa o tineti alaturi ? Jocul abea incepe

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Președinta organizației de femei Buiucani a PDM a devenit șefă-interimară la Direcția Educație Buiucani

Președinta organizației de femei Buiucani a PDM a devenit șefă-interimară la Direcția Educație Buiucani
Tatiana Golban, președinta organizației femeilor democrate a sectorului Buiucani, a fost numită zilele trecute șefă interimară a Direcției Educație, Tineret și Sport a sectorului Buiucani din municipiul Chișinău. Șeful adjunct al Direcției municipale Educație, care a numit-o în funcție, afirmă că decizia nu are nici o legătură cu activitatea politică…//...
(0) comentarii
2019-05-22 14:49
Distribuie:

CSJ dă undă verde fostului șef al Direcției Educație Buiucani, găsit vinovat de Curtea de Apel de fals în declarația de avere și exces de putere, să se restabilească în funcție

CSJ dă undă verde fostului șef al Direcției Educație Buiucani, găsit vinovat de Curtea de Apel de fals în declarația de avere și exces de putere, să se restabilească în funcție
Fostul șef al Direcției Educație, Tineret și Sport a sectorului Buiucani, mun. Chișinău, Ion Vrânceanu, găsit vinovat de Curtea de Apel Chișinău de fals în declarația de avere și condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, pretinde la restabilirea în funcție după ce Curtea Supremă…//...
(0) comentarii
2018-04-05 10:56
Distribuie:

Fostul șef al Direcției Educație Buiucani nu va fi pedepsit pentru fals în declarația de avere. În schimb, a fost condamnat cu suspendare pentru abuz în serviciu

Fostul șef al Direcției Educație Buiucani nu va fi pedepsit pentru fals în declarația de avere. În schimb, a fost condamnat cu suspendare pentru abuz în serviciu
Fostul șef al Direcției Educație, Tineret și Sport a sectorului Buiucani, mun. Chișinău, Ion Vrânceanu, a rămas nepedepsit pentru faptul că a nu a indicat mai multe imobile în declarația de venituri și proprietăți pentru anul 2013. În schimb, Curtea de Apel Chișinău l-a găsit vinovat de abuz în serviciu…//...
(0) comentarii
2017-06-21 17:13
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.