Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

Constantin Țuțu, dat în urmărire

Fostul deputat democrat Constantin Țuțu este cercetat de Procuratura Anticorupție pentru trafic de influență, iar pe numele lui Judecătoria Chișinău a emis ieri un mandat de arest pentru 30 de zile, în contumacie – absența nejustificată atunci când este convocat de organele de drept. Informația a fost confirmată pentru portalul Moldova Curată de Boris Druță, avocat din oficiu al fostului deputat.

”Ieri judecătorul de istrucție a emis mandat de arest, iar eu imediat l-am contestat cu recurs la Curtea de Apel. L-am contestat pentru că nu sunt de acord. Invinuirea este cam dubioasă. Mandatul a fost emis în contumacie. Ei îl caută și el nu este în țară”, a declarat Boris Druță pentru Moldova Curată. Avocatul spune că încă nu a fost fixată examinarea la Curtea de Apel.

Se știe, de asemenea, că fostul deputat este cercetat în baza art. 326 Cod penal, trafic de influență, pentru că ar fi pretins și luat 20 de mii de euro de la apropiații unui bărbat care se afla în arest în toamna anului 2017. Țuțu ar fi promis că ar avea influență asupra procurorilor și va interveni pentru eliberarea celui arestat. Nu este clar deocamdată de ce dosarul a fost pornit abia acum, la doi ani după ce faptele ar fi fost comise.

Procuratura Generală a emis un comunicat, cu puțin timp în urrmă, în care anunță că dosarul penal a fost pornit la 18 septembrie 2019.

Constantin Țuțu are 32 de ani și este sportiv de performanță. În perioada 2014-2018 el a fost deputat în facțiunea Partidului Democrat, partid condus atunci de Vladimir Plahotniuc.

Viorica Zaharia

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-09-27 11:59
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Avertizorii de integritate nu sunt „turnători”, ci persoane care semnalează nereguli în interesul public

Avertizorii de integritate nu sunt „turnători”, ci persoane care semnalează nereguli în interesul public
De aproape un an, în Republica Moldova este în vigoare Legea privind avertizorii de integritate care încurajează angajații din sectorul public și privat să dezvăluie practici ilegale și abuzive de la locul lor de muncă. Deși legea este funcțională, până în prezent nu este înregistrat oficial niciun caz când angajați…//...
(0) comentarii
2019-10-15 10:02
Distribuie:

CANDIDAT: VICTOR SĂU, INDEPENDENT

CANDIDAT: VICTOR SĂU, INDEPENDENT
Integritatea în activitate politică Victor Său, 48 de ani, candidează din nou pentru a obține un mandat de primar al orașului Soroca. Deși la alegerile parlamentare de la începutul anului figura pe lista Partidului Democrat din Moldova (PDM), în cursa din această toamnă Victor Său candidează independent. Este profesie jurist,…//...
(0) comentarii
2019-10-14 20:40
Distribuie:

Candidat: Valentin Rotari, PSRM

Integritatea în activitatea politică Valentin Rotari, 56 de ani, este profesor de istorie, ştiinţe sociale şi drept și candidează la funcția de pimar al orașului Rezina. A participat la Războiul din Afganistan, a lucrat la Şcoala profesională din Rezina, la postul vamal Rezina, iar în ultimii ani este lucrează la…//...
(0) comentarii
2019-10-14 16:54
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.