Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

ANI s-a autosesizat și a pornit o verificare în baza știrilor despre BMW-ul de 3 mii de lei al Steluței Andreev

Inspectoratul de Integritate al ANI anunță că s-a autosesizat după ce mai multe instituții de presă au publicat, la inceputul lunii septembrie o știre in care arătau că Steluța Andreev, fosta șefă de cabinet al lui Chiril Gaburici, ministrul Economiei in Guvernul Filip, a indicat in declarația de avere de la final de mandat, adică in iulie 2019,  un autoturism BMV X4 care ar valora doar 3 mii de lei.

Verificată pentru depunere tardivă, nu pentru ce a indicat in declarație

Intr-un răspuns la intrebarea portalului Moldova Curată dacă ANI s-a autosesizat după apariția acestei informații, Inspectoratul anunță: ”În urma verificării declarațiilor de avere și interese personale ale dnei Steluța Andreev, depuse în perioada anilor 2018- 2019, s-a constatat depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale la angajarea în funcția de Șef de Cabinet în cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii și a declarației de avere și interese personale anuală, pentru anulă pentru anul 2018. În conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, inspectorul de integritate inițiază controlul averii și al intereselor personale dacă se constată lipsa unor date din declarația de avere și interese personale, precum și în cazul nedepunerii sau al depunerii tardive a declarației. Pe acest caz este înregistrată o sesizare din oficiu care a fost repartizată spre verificare prealabilă”.

Fosta șefă de cabinet nu comentează nici de această dată

Solicitată de Moldova Curată să comenteze inițierea pe numele său a unui control, Steluța Andreev a lăsat intrebarea, pe care i-am adresat-o in scris, fără răspuns. Ea a refuzat să răspundă și anterior, când a fost solicitată să explice de ce a indicat un preț diminuat al mașinii sale.

Coordonatoarea de programe la Centrul de Analiză și Prevenire a Coruției, Lilia Ioniță, spune că ANI are temei să inițieze controlul declarației pe fond și să verifice datele şi informaţiile privind averea existentă a persoanei supuse controlului, precum şi modificările patrimoniale intervenite pe durata exercitării mandatelor, a funcţiilor publice sau de demnitate publică. ”Controlul poate fi efectuat pe durata exercitării mandatelor, a funcţiilor publice sau de demnitate publică şi în decursul a 3 ani după încetarea acesteia - așa prevede art. 32 din lege. Faptul că nu a depus în termen este alt capăt de ”acuzare” și aici intervine sancțiunea contravențională. Dar verificarea datelor patrimoniale din declarația de avere implică audierea persoanei, prezentarea, colectarea de probe și constatarea decalajului în condițiile celor expuse în presă. Simpla sancționare pentru nedepunerea declarației în termen nu este suficientă, urmând a fi demarate activități de verificare pe substanță a datelor din declarația de avere și inerese”, conchide Lilia Ioniță.

Steluța Andreev a fost șefă de cabinet la Ministerul Economiei și Infrastructurii, de la 1 ianuarie 2018 și până in iunie 2019, când instituția era condusă de Chiril Gaburici.

Viorica Zaharia

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-11-01 11:35
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Ministrul Mediului și-a angajat finul de cununie în funcția de șef de cabinet

Noul ministru al Mediului, Valeriu Munteanu, l-a angajat în funcția de consilier al său și șef de cabinet pe finul său de cununie, Alexandru Bostan. Acesta i-a fost și asistent la Parlament, când Munteanu a fost deputat. Alexandru Bostan are 30 de ani și este profesor de drept la Universitatea…//...
(3) comentarii
2015-08-20 08:59
Distribuie:

Guvernul Gaburici: Miniştri noi cu trecut bogat

Chiril Gaburici, Stephane Bride şi Oleg Balan sunt nume noi în politică. Primii doi: actualul premier şi ministrul Economiei au gestionat afaceri prospere, iar ministrul Afacerilor Interne a venit în Executiv de la conducerea Academiei de Administrare Publică.   Chiril Gaburici Un businessman la cârma Guvernului Chiril Gaburici este noul premier al…//...
(0) comentarii
2015-03-02 14:32
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.