Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

Candidat: Piotr Pușcari, PSRM

Integritatea în activitatea politică

Piotr Pușcari (32 de ani), candidatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) la funcția de primar al orașului Basarabeasca, este în prezent președintele raionului Basarabeasca. A făcut parte din Partidul Comuniștilor până în anul 2011, când s-a alăturat lui Igor Dodon și Zinaidei Greceanîi, desprinși atunci de la comunişti. Până a veni în funcția de președinte de raion, a fost secretar al Organizației Teritoriale a Partidului Socialiștilor din Basarabeasca, unde a fost salarizat - în doi ani a ridicat un salariu total de 71 de mii de lei, ceea ce înseamnă în jur de 3000 de lei pe lună. Totodată, a fost consilier orășenesc din partea PSRM în Consiliul Basarabeasca. Pușcari a candidat pe lista PSRM la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, însă nu a acces în Parlament, iar la alegerile locale din 14 iunie 2015 a candidat la funcția de primar al orașului Basarabeasca, însă a pierdut în turul doi în fața candidatului din partea Partidului Nostru. În luna octombrie 2015 el a fost ales președinte al raionului Basarabeasca. A venit în această funcție la vârsta de 28 de ani, fiind cel mai tânăr președinte de raion. Pentru Moldova Curată el declara atunci că nu are nici o profesie, că a absolvit doar 11 clase și ar vrea să se pregătească de bacalaureat.

La alegerile parlamentare din februarie 2019 a fost candidatul PSRM în circumscripția nr. 40, Cimișlia. Nu a reușit însă să ajungă în Parlament, obținând cu aproape 200 de voturi mai puțin decât candidatul Partidului Democrat pe acea circumscripție, Dumitru Diacov.

Moldova Curată a scris anterior că, în decembrie 2013, pe când era consilier orășenesc, Pușcari a fost inițiatorul votării unei declarații din partea Consiliului Orășenesc în care consilierii arătau că se pronunță pentru integrarea R. Moldova în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, orientare promovată de PSRM. Prin document, consilierii de stânga declarau că susțin organizarea în autonomia găgăuză a unui referendum în acest sens și propuneau organizarea unui plebiscit similar la Basarabeasca. Chișinăul a declarat atunci inițiativa de la Comrat ilegală și a deschis un dosar penal pentru samavolnicie. Pușcari a susținut public acel referendum și la un miting organizat la Comrat în ianuarie 2014. „Noi nu avem nevoie de batjocura românilor asupra noastră”, a spus Pușcari la miting.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

În 2011, Piotr Pușcari a obținut de la Primăria or. Basarabeasca un teren în localitate, iar la scurt timp a început construcția unei case. Conform declarațiilor de avere depuse ulterior, casa, cu o suprafață de 122 m.p. a fost dată în exploatare în 2014, fiind construită în perioada în care Pușcari era consilier orășenesc. În același an, familia sa a dobândit și un teren agricol. Familia lui Piotr Pușcari deține, de asemenea, un autoturism Toyota Avensis, fabricat în anul 2002 și procurat în același an. Piotr Pușcari a declarat anterior că mașina și-a procurat-o din banii obținuți la nuntă. Potrivit bazei de date a Camerei Înregistrării de Stat, pe numele familiei nu este înregistrată nici o firmă. Salariul său anual de la Consiliul Raional Basarabeasca pe parcursul anului 2018 a fost de 148 mii de lei, adică în jur de 12 mii de lei lunar.

În declarația de avere depusă de Piotr Pușcari la CECE Basarabeasca la înregistrarea în cursa electorală au fost indicate aceleași informașii ca și în declarațiile de avere ordinare, depuse la Autoritatea Națională de Integritate.

Integritatea în gestionarea funcției publice și de partid

În campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2016, Piotr Pușcari a donat pentru susținerea candidatului Igor Dodon suma de 37,5 mii de lei, ceea ce reprezinta o treime din salariul său din acel an.

Soția lui Piotr Pușcari este angajată la Consiliul Raional Basarabeasca, instituție condusă chiar de el. Conform informațiilor din declarația de avere și interese pentru anul 2018, soția lui Pușcari a avut anul trecut un salariu anual de aproximativ 59 de mii de lei.

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului „Promovarea votului informat şi conștient la alegerile locale generale 2019”, implementat de API cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-10-09 20:00
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Președintel raionului Basarabeasca este verificat de ANI

Președintel raionului Basarabeasca este verificat de ANI
Președintele raionului Basarabeasca, Piotr Pușcari, este verificat de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) in cadrul a trei proceduri de control: două privind eventuale incălcări ale regimului de declarare a conflictelor de interese și al restricțiilor și una referitoare la declararea veniturilor și intereselor personale.  Autoritatea a pornit controlul la 1 noiembrie…//...
(0) comentarii
2019-11-11 21:23
Distribuie:

Candidat: Petru Bordan, Blocul ACUM

Candidat: Petru Bordan, Blocul ACUM
Integritatea în activitatea politică Petru Bordan, 31 de ani, este candidatul Blocului ACUM la funcţia de primar al s. Başcalia, raionul Basarabeasca. La alegerile din 20 octombrie, curent, pentru el şi-au dat votul 33, 97% din alegători. Va concura în turul doi cu Petru Tarlev, candidat PDM, care a obţinut…//...
(0) comentarii
2019-10-28 14:04
Distribuie:

Candidat: Petru Tarlev, PDM

Candidat: Petru Tarlev, PDM
Integritatea în activitatea politică Petru Tarlev este candidatul PDM la funcţia de primar al s. Başcalia, raionul Basarabeasca și candidează pentru al cincilea mandat de primar. La 20 octombrie, pentru el şi-au dat votul 43,19% din alegători și va concura în turul doi al alegerilor cu Petru Bordan, candidatul Blocului…//...
(0) comentarii
2019-10-28 13:56
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.