Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

CANDIDAT: SERGHEI RAPCEA, PDM

Integritatea în activitatea politică

Președintele raionului Anenii Noi, Serghei Rapcea, este candidatul Partidului Democrat din Moldova (PDM) la funcția de primar al orașului Anenii Noi. Tot el este și numărul unu pe lista candidaţilor acestei formațiuni la funcţia de consilier în Consiliul Raional Anenii Noi. În 2014, Serghei Rapcea a candidat pe lista PDM la parlamentare, însă nu a reușit să acceadă în Legislativ. La alegerile locale generale din iunie 2015 a devenit consilier raional din partea PDM, iar pe 4 octombrie 2018 a fost ales președinte al raionului. În ultimele campanii electorale Serghei Rapcea a fost unul dintre cei mai fideli și importanți donatori ai partidului din care face parte. Înainte de alegerile parlamentare din 2014 Rapcea a donat PDM-ului 50 de mii de lei, iar la alegerile locale generale din iunie 2015 a vărsat în bugetul partidului 90 de mii de lei.

 

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

 

În declarația de avere și interese personale depusă la Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale (CECE) Anenii Noi cu ocazia înscrierii în cursa pentru funcția de primar, Serghei Rapcea a indicat venituri salariale modeste, dar proprietăți de milioane. Conform acestei declarații, în 2017 și 2018, democratul ar fi încasat doar un salariu de 43,4 mii lei și o indemnizație de trei mii de lei de la Consiliul Raional Anenii Noi. La fel, un salariu modest este trecut și în dreptul soției sale, Elena Rapcea, care ar fi ridicat pe parcursul anilor 2017 și 2018 doar 50,2 mii lei. Datele despre salarii din declarația depusă la CECE Anenii Noi diferă însă de cele trecute în declarațiile pentru 2017 și 2018 depuse anterior de către Serghei Rapcea la Autoritatea Națională de Integritate. În acele declarații, pentru 2017 și 2018, apar, pe lângă veniturile de la Consiliul Raional, și salarii de la câteva companii ale familiei sale. „Poate s-a comis o greșeală. Vom verifica, dacă e așa, o să corectăm. Declarația a făcut-o juristul, nu am făcut-o eu”, spune Rapcea despre neconcordanțele din declarațiile sale de avere.

Familia lui Serghei Rapcea declară însă venituri consistente din vânzarea unor bunuri: 80 de mii de euro din înstrăinarea unui Mercedes Benz S350, 495 mii lei din vânzarea unui imobil din suburbia Codru a Chișinăului și 10 mii de lei din vânzarea unui Mercedes GLK. „El a nimerit în accident, de asta și l-am vândut cu așa bani. Era practic distrus”, ne-a spus candidatul democrat atunci l-am întrebat despre prețul de vânzare mult sub cel de piață al Mercedesului GLK.  

Conform aceleiași declarații de avere și interese personale, familia candidatului democrat Serghei Rapcea deține mai multe bunuri imobile de valoare. Printre acestea se numără și un teren de 28 de ari în localitatea balneară Sovata din România, obținut în 2016, care are o valoare declarată de 10 mii de euro. Alte două terenuri intravilane ale familiei Rapcea sunt amplasate în orășelul Codru din municipiul Chișinău, două în orașul Anenii Noi și mai multe terenuri extravilane în satul Telița din raionul Anenii Noi.

            La capitolul clădiri și construcții, Serghei Rapcea indică în declarația de avere două case în orașul Codru (de 225 și 122 m.p.), o casă de 105 m.p. cu anexe și garaj în orașul Anenii Noi și o cotă de 23% dintr-un spațiu de producție/comercial de 511 m.p. din Anenii Noi.

            Serghei Rapcea deține în proprietate mai multe automobile și două motociclete. Cele mai scumpe unități de transport care s-au aflat în „garajul” familiei sale pe parcursul anilor 2017-2018 au fost un Mercedes S350 produs în 2014 (vândut în 2017 cu 80 mii euro), o Toyota Tundra din 2007 cu o valoare declarată de 16 mii euro și un Nissan Patrol fabricat în 2000 (6 mii euro). Alte mașini pe care le are în proprietate sunt: BMW 520, Alfa Romeo 90, Ford Orion, Volkswagen Caravelle, Ford Transit și două Vaz-uri. Una dintre motocicletele pe care le deține, de model Honda GL 1800, costă 15 mii de euro, iar cealaltă este un Ij de producție sovietică.

            În declarația de avere, Serghei Rapcea a indicat un credit de 400 de mii de lei, contractat de la o instituție bancară în 2015 și scadent în 2030. În același timp, în calitate de persoană fizică, candidatul a dat cu împrumut puțin peste 4 milioane de lei unor firme care-i aparțin sau care i-au aparținut în trecut.

Familia actualului președinte de raion și pretendent la funcția de primar al orașului Anenii Noi deține mai multe afaceri. Serghei Rapcea este unic fondator al firmelor „Sandina-Service”, „Cristehtrans”, „Transpremium”, „Cristranscom” și deține o cotă de 50% din „Carieratel”. Soția candidatului, Elena Rapcea, este fondator unic la „Gara Auto Anenii Noi” SRL și administratoare la „Sandina-Service” și „Transpremium”. În declarațiile de avere Serghei Rapcea nu a indicat însă niciun venit de la aceste firme. „N-am scos dividendele niciodată, le-am lăsat pe companie”, susține candidatul la funcția de edil al orașului Anenii Noi.

Unele dintre firmele familiei Rapcea au beneficiat de bani publici în urma încheierii unor contracte cu statul. Astfel, compania „Cristehtrans” a semnat zeci de contracte cu instituții ale statului, în special cu licee din Anenii Noi, pentru servicii de transportare a elevilor, dar și pentru livrarea produselor alimentare. Alte câteva contracte au fost încheiate pentru servicii de reparații și renovare a clădirilor. Și „Cristranscom”, o altă companie a lui Sergiu Rapcea, a implementat, în perioada 2014 - 2017, zeci de contracte semnate cu statul. Pentru lucrări de reparație și întreținere a drumurilor „Cristranscom” a încasat din bani publici circa 20 de milioane de lei. Contracte de o valoare mai mică, de 116 mii lei, respectiv 225 mii lei, au beneficiat și companiile „Transpremium” și „Carieratel”.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid și cazier judiciar

Numele lui Serghei Rapcea a intrat în vizorul presei în iunie curent după ce postul de televiziune Jurnal TV a publicat imagini video în care se vede cum acesta intră în biroul unui om de afaceri din raionul Anenii Noi și îl amenință cu răfuiala fizică. Motivul amenințărilor ar fi fost faptul că acea persoană voia să inițieze o afacere în Anenii Noi care ar fi concurat cu activitățile firmelor lui Rapcea. Ca urmare a acestui incident petrecut în martie 2018, Serghei Rapcea, pe atunci consilier raional, a fost sancționat cu o amendă de o mie de lei pentru faptul că l-a agresat fizic pe respectivul om de afaceri provocându-i „vătămare neînsemnată a integrității corporale”.

Serghei Rapcea a contestat însă în instanță procesul-verbal cu privire la contravenție, solicitând declararea nulității acestuia. În motivarea contestației, Rapcea a menționat că, în urma unei discuții aprinse, interlocutorul său a făcut o mișcare bruscă cu mâna în direcția sa și el, înțelegând această mișcare ca o intenție de a i se aplica o lovitură, instinctiv a întreprins măsuri de apărare, blocând lovitura. „Astfel a urmat o lovitură a mâinii mele peste mâna lui cu scopul instinctiv de apărare prin blocarea loviturii”, a scris Rapcea în contestație. De asemenea, acesta a invocat și nereguli la întocmirea procesului-verbal de către agentul constatator, declarând că i-a fost încălcat dreptul la apărare, nu i s-a explicat în ce calitate urmează a fi audiat și ce drepturi are. La 3 octombrie 2018, judecătoarea Maria Chiperi de la Judecătoria Anenii Noi a stabilit că, la întocmirea procesului contravențional, lui Serghei Rapcea i-a fost încălcat dreptul la apărare de către agentul constatator, fapt care servește drept temei de a anula procesul-verbal cu privire la contravenție. Astfel, procesul contravențional pe numele lui Serghei Rapcea a fost încetat, fără ca agentul constatator sau persoana vătămată să facă apel. „Până la urmă eu n-am fost de acord cu procesul verbal întocmit de poliție și l-am contestat în judecată. Ne-am judecat din luna martie până-n luna octombrie și procesul a fost anulat. În momentul când nu erau de acord cu acea decizie a judecății Anenii Noi, primul lucru pe care trebuiau să-l facă era să meargă să conteste. De ce n-au contestat?”, ne-a spus Serghei Rapcea cu referire la conflictul din martie 2018.

Un alt incident cu participarea lui Serghei Rapcea a avut loc în martie 2012. Atunci Rapcea a achitat o amendă de 1000 de lei și a ajuns în fața judecătorilor după ce l-a bătut pe reprezentantul unei firme de transport pasageri, concurent cu firma sa „Cristehtrans”. Victima se oprise să filmeze un autobuz al firmei „Cristehtrans” care se răsturnase într-un șanț, lucru care l-a înfuriat pe Serghei Rapcea. Ca urmare a loviturilor primite, victima a fost supusă unei intervenții chirurgicale și a avut nevoie de spitalizare pe o perioadă de 10 zile, se spune în hotărârile de judecată pe acest caz. „A fost o ceartă. Ei aveau alte intenții, voiau să-mi ia ruta Anenii Noi - Chișinău, și când s-a răsturnat autocarul pe traseul Anenii Noi - Chișinău ei au venit repede să facă foto, video. A fost un scandal în care tot ei au început primii”, ne-a spus Rapcea despre acea altercație.

În instanța de judecată, Serghei Rapcea a declarat că victima l-a instigat la violență provocându-l verbal. Prin hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 13 august 2014 a fost dispusă „încasarea de la Serghei Rapcea în beneficiul victimei a prejudiciului material de 8030 lei, prejudiciului moral de 1000 lei și cheltuielile de asistență juridică în mărime de 14600 lei (în total 23630 lei), iar în beneficiul statului taxa de stat de 708 lei”.

Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Chişinău, care, pe 14 ianuarie 2015, a modificat hotărârea Judecătoriei Anenii Noi micșorând prejudiciului material de la 8030 până la 4645 lei și cheltuielile de asistență juridică de la 14600 lei până la 5000 lei. În rest, hotărârile primei instanțe au fost menţinute. Punctul final în acest dosar l-a pus, pe 29 aprilie 2015, Curtea Supremă de Justiție, care a menținut decizia Curții de Apel Chișinău.

Acest articol apare în cadrul proiectului „Promovarea votului informat şi conștient la alegerile locale generale 2019”, implementat de API cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-10-14 19:46
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

CANDIDAT: VITALIE VDOVICENCO, ACUM

Integritatea în activitatea politică Vitalie Vdovicenco, 45 de ani, este candidatul Blocului Electoral „ACUM Platforma DA și PAS” la funcția de primar al orașului Anenii Noi. De profesie este inginer-zootehnician, iar începând cu 2003, timp de aproape 13 ani, a fost viceprimar al orașului pe care acum vrea să-l conducă.…//...
(0) comentarii
2019-10-17 00:57
Distribuie:

Candidat: Alexandr Mațarin, PSRM

Candidat: Alexandr Mațarin, PSRM
Integritatea în activitatea politică Alexandr Mațarin, candidatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) la funcția de primar al orașului Anenii Noi, are 42 ani și este economist de profesie. În ultimii ani, a fost angajat la câteva instituții bancare, iar în prezent este director adjunct al unei sucursale de la…//...
(0) comentarii
2019-10-10 20:24
Distribuie:

CANDIDAT: VEACESLAV BONDARI, PCRM

CANDIDAT: VEACESLAV BONDARI, PCRM
Integritatea în activitatea politică Veaceslav Bondari (59 de ani), actualul primar al oraşului Anenii Noi, încearcă să obțină un nou mandat la alegerile locale generale din 20 octombrie, candidând din partea Partidului Comuniștilor din R. Moldova (PCRM). În CV-ul prezentat la Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale (CECE) a orașului Anenii…//...
(0) comentarii
2019-10-08 21:32
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.