Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Procesul de judecată dintre API și ANI continuă. Instanța a respins demersul Autorității Naționale de Integritate de scoatere a cererii de pe rol

Miercuri, 13 februarie 2019, a avut loc a doua ședință de judecată în dosarul intentat de Asociația Presei Independente (API) ca membră a Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat 2019, împotriva Autorității Naționale de Integritate (ANI) pentru apărarea dreptului de acces la informație și contestarea actului de nefurnizare a informației oficiale. În cadrul ședinței, instanța a respins demersul ANI de scoatere a cererii de pe rol și a dispus examinarea cauzei în fond.

Într-o ședință anterioară, reprezentantul ANI a cerut scoaterea cererii de pe rol pe motivul nerespectării procedurii prealabile. Astfel, ANI a invocat faptul că API urma să conteste inițial la aceeași instituție refuzul furnizării informației oficiale și doar după această etapă să se adreseze în instanța de judecată. Acest demers a fost respins de instanța de judecată.

În cadrul dezbaterilor judiciare din 13 februarie, reprezentanții ambelor părți și-au prezentat poziția și argumentele în privința litigiului legat de îngrădirea accesului la informația privind dosarele de control inițiate de ANI în 2016. Reamintim că acțiunea în instanță a fost motivată de faptul că, în luna octombrie 2018, reporterii Asociației Presei Independente au expediat, prin poșta electronică, o cerere în baza Legii privind accesul la informații, în care solicitau informații despre mersul și finalitatea procedurilor de control inițiate de ANI în anul 2016. În răspunsul său, Autoritatea Națională de Integritate a invocat faptul că solicitarea de informații a fost expediată în format electronic și nu corespunde cerințelor Legii cu privire la petiționare nr. 190/1994, nefiind aplicată semnătura digitală, invocând, totodată, faptul că solicitarea urma să fie pe foaia cu antet și avizată de conducătorul organizației.

Deliberarea și pronunțarea hotărârii instanței de judecată în acest caz au fost fixate pentru data de 27 februarie 2019.

Inițiativa Civică „Pentru un Parlament Curat 2019” este constituită dintr-un grup de organizații neguvernamentale care monitorizează, în baza unor indicatori de integritate, listele candidaților în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția națională și în circumscripțiile uninominale. Profilurile candidaților și investigațiile realizate sunt publicate în mai multe surse de informare și pot fi accesate pe portalurile

 www.Moldovacurata.mdwww.Anticoruptie.md și www.Investigatii.md.

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-02-17 18:27
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.